Eforturile pe care Turcia le-a depus încă de la începutul războiului dintre Rusia şi Ucraina pentru instaurarea păcii sunt apreciate de întreaga lume. Turcia, care a găzduit până acum de două ori negocierile de pace, în Antalya şi la Istanbul, depune şi în prezent eforturi pentru finalizarea acestei crize. Au fost făcuţi paşi importanţi în urma iniţiativelor Turciei, iar eforturile preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, pentru o întâlnire între liderii Ucrainei şi Rusiei continuă.
În acest cadru, Rusia a făcut un anunţ legat de acest subiect. La summit-ul securităţii care se va desfăşura în oraşul Astana, din Kazahstan, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, ar putea avea o întâlnire.
În comunicatul Kremlinului se arată că în marja reuniunii, Erdogan ar putea discuta cu Putin despre propunerea organizării în Turcia a unui summit privind Ucraina. Răspunzând unei întrebări legate de acest subiect, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus: "Putin şi Erdogan ar putea discuta propunerea ca Turcia să găzduiască un summit Rusia-Ucraina", potrivit yenisafak titrează Rador.
Dmitri Peskov nu a exclus posibilitatea unor discuţii despre această iniţiativă între preşedinţii Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, conform agenţiei Reuters.
Vladimir Putin şi Recep Erdogan urmează să efectueze vizite în Kazahstan săptămâna aceasta.
Tensiunile între Occident și Rusia în privința invadării Ucrainei sunt în creștere, după bombardamentele rusești lansate luni asupra mai multor orașe ucrainene, ca răspuns la explozia de la Podul Kerci, pe care Rusia o atribuie Ucrainei. Turcia, care a păstrat relații apropiate și cu Moscova, și cu Kiev, este privită ca un potențial mediator în conflict, iar în iulie a ajutat la stabilirea unei înțelegeri pentru reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene. Erdogan a făcut apel la Putin să resucă tensiunile, iar luna trecută a cerut Moscovei să dea o nouă șansă negocierilor de pace.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a confirmat preşedintelui rus Vladimir Putin că Turcia este pregătită să contribuie la căutarea unei soluţii paşnice a conflictului ucrainean, a anunţat preşedinţia turcă, potrivit "Tass".
Erdogan a discutat despre războiul din Ucraina cu Putin într-un apel telefonic. În cadrul conversaţiei, preşedintele turc "a reafirmat că este pregătit să-şi facă partea pentru rezolvarea paşnică a chestiunii ucrainene, într-un mod care poate fi un avantaj pentru toţi", a anunţat direcţia de comunicare prezidenţială de la Ankara.
Erdogan a spus că omologul său rus, Vladimir Putin, l-a felicitat personal în timpul unui apel telefonic pentru eforturile de mediere ale Turciei în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, a anunţat "Anadolu".
Erdogan a numit drepturile LGBT "o degenerare", în timp ce discuta cu jurnaliştii la întoarcerea de la Summitul European de la Praga despre amendamentele la Constituţie. "Recent, au introdus drepturile LGBT în societate, încercând să degenereze structura noastră familială. Aşa că, vom face ce trebuie", a spus Erdogan, după cum a relatat "Anadolu", propunând amendamente la Constituţie pentru a proteja dreptul femeilor de a purta vălul islamic în public.
Erdogan a spus că Turcia trebuie "să pună în siguranţă întregul perimetru" al părţii turceşti din Cipru, o republică autoproclamată în 1983 în partea de nord a insulei şi recunoscută doar de Ankara. Declaraţia lui Erdogan vine după anunţul că Ankara va trimite mai mulţi soldaţi şi noi arme ciprioţilor turci, în ultimele zile, făcută de către ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, ca reacţie la decizia Statelor Unite de a ridica embargoul privind vânzarea de arme către administraţia cipriotă grecească din Nicosia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News