Protestul este unul din cele mai mari din seria manifestațiilor care continuă în Bulgaria de două luni, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene şi au arestat mai mulţi demonstranţi. De partea cealaltă, manifestanții au aruncat cu ouă, mere şi gunoaie spre clădirea parlamentului. Protestatarii au vandalizat mașini ale poliţiei, iar circa 20 de agenţi au fost afectaţi de o substanţă necunoscută lansată împotriva lor, a afirmat şeful poliţiei din Sofia, Gheorghi Hagiev.
Protestul a avut loc cu ocazia primei şedinţe din sesiunea parlamentară, după vacanţa de vară a deputaţilor. Protestatarii au afirmat că este vorba de 'Marea Revoltă Naţională' ca reacţie la intenţia guvernului de a redacta o nouă Constituţie. Ei l-au acuzat pe Borisov, care exercită al treilea mandat de prim-ministru, că nu a reuşit să combată corupţia care subminează statul de drept din cea mai săracă ţară a Uniunii Europene.
Protestul de miercuri face parte dintr-un șir de manifestații împotriva premierului Borisov și a oligarhilor care controlează mare parte din economia țării.
Preşedintele Rumen Radev a cerut în parlament demisia lui Borisov şi a guvernului de centru-dreapta condus de acesta şi a făcut apel la deputaţi să respingă proiectul de revizuire a Constituţiei.
Borisov a promis că va demisiona dacă parlamentul aprobă solicitarea sa de alegere a unei adunări naţionale constituante, însă - apreciază Reuters - nu va dispune de suficiente voturi pentru acest plan respins atât de protestatari, cât şi de partidele de opoziţie ca o tentativă de prelungire a mandatului premierului.
Conform organizaţiei neguvernamentale Transparency International, Bulgaria este cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană şi nu a reuşit până acum să condamne pentru corupţie niciun oficial de rang înalt.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News