Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Proteste masive în Austria anti-lockdown şi anti-vaccinare obligatorie. Peste 40.000 de oameni strigă: „Pentru mine, eu voi decide!” - VIDEO
WhatsApp
Peste 40.000 de persoane, conform estimării poliţiei, au participat sâmbătă la Viena la un marş împotriva lockdown-ului şi vaccinării anti-COVID-19 obligatorii, relatează Reuters.

În urma înmulţirii rapide a infectărilor cu coronavirus, Austria a devenit luna trecută prima ţară vest-europeană care a reintrat în lockdown şi a decis în plus ca din luna februarie vaccinarea anti-COVID-19 să fie obligatorie.

Manifestanţii purtau pancarte cu mesaje precum „Pentru mine, eu voi decide!”, „Faceţi Austria Măreaţă din Nou” (parafrazare a mesajului electoral 'Make America Great Again' al fostului preşedinte american Donald Trump) sau „Alegeri anticipate”, în contextul peisajului politic austriac tulburat de demisia recentă a doi şefi de guvern.

 

Youtube video image

 

Poliţia a folosit spray-uri cu piper împotriva unor manifestanţi



Circa 1.500 de persoane au organizat contramanifestaţii. Poliţia a folosit spray-uri cu piper împotriva unor manifestanţi din demonstraţia anti-lockdown care au aruncat cu petarde spre forţele de ordine şi mai mulţi dintre aceştia au fost reţinuţi.

O comisie parlamentară a aprobat săptămâna aceasta dublarea perioadei de lockdown, până la 20 de zile, perioadă despre care guvernul a declarat că nu va fi apoi extinsă din nou.

 

Guvernul a impus pe 19 noiembrie carantină generală

 

Situaţia este tensionată în Austria, în contextul în care Guvernul a impus pe 19 noiembrie carantină generală, inclusiv pentru persoanele vaccinate. Din 13 decembrie, restricţiile de circulaţie ar urma să fie menţinute doar pentru persoanele nevaccinate anticoronavirus.

În plus, cancelarul Alexander Schallenberg a lansat propunerea controversată de a impune obligativitatea vaccinării de la 1 februarie. Nu există detalii despre acest plan, care va trebui însă aprobat de Parlament. Între timp, Alexander Schallenberg a anunţat că va demisiona imediat ce va fi ales noul preşedinte al Partidului Popular (ÖVP). Karl Nehammer, ministrul austriac de Interne, a fost ales, vineri, în funcţia de lider al Partidului Popular (ÖVP) şi urmează să fie confirmat în funcţia de cancelar al Austriei.

Partidele de opoziţie din Austria au denunţat restricţiile antiepidemice şi ameninţarea cu impunerea vaccinării. Herbert Kickl, liderul Partidului Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta), a acuzat că Austria a devenit "dictatură".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel