Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Proteste la Washington şi Londra: Mii de oameni au cerut încetarea focului în Fâşia Gaza - VIDEO
WhatsApp
Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Washington şi Londra în sprijinul populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza, cerând o încetare "imediată" a focului şi criticând sprijinul acordat Israelului de către Statele Unite şi Marea Britanie, transmite AFP.
Oamenii au ieșit în stradă pentru a cere încetarea focului în Fâșia Gaza (Foto: captură Youtube)

Fluturând steaguri palestiniene şi mulţi purtând tradiţionalul kefieh, mii de persoane, marea majoritate tineri, s-au adunat în centrul capitalei americane, în cea de-a 99-a zi a războiului dintre Israel şi Hamas, la putere în Fâşia Gaza.

"Încetarea imediată a focului!", au scandat participanţii, care au afişat pancarte cu "Libertate pentru Palestina" sau "Lăsaţi Gaza să trăiască, opriţi finanţarea genocidului".

Pe o platformă, mai mulţi palestinieni-americani originari din Fâşia Gaza veniţi din diferite state, precum Michigan şi Texas, au povestit cu emoţie soarta celor dragi ucişi sau răniţi pe teritoriul palestinian şi au îndemnat administraţia preşedintelui Joe Biden să pună capăt sprijinului militar şi financiar acordat Israelului."Preşedintele Biden ar putea opri cu uşurinţă această nebunie" punând presiune asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu, a spus unul dintre ei în urale.

Tot sâmbătă a avut loc, la Londra, a şaptea demonstraţie de sprijin pentru populaţia din Fâşia Gaza din 7 octombrie. După pauza de vacanţa de sfârşit de an, mobilizarea a fost reluată în capitala Marii Britanii ca şi în alte 30 de ţări din lume, cu un marş cu plecare din City spre Piaţa Parlamentului, unde se află Palatul Westminster.

În procesiunea formată din demonstranţi de toate vârstele, dintre care mulţi au venit cu familiile, se putea vedea pancarte care chemau la "oprirea bombardării copiilor" în Gaza, amestecate cu ramuri de măslin şi steaguri curcubeu cu sloganul "Pace" şi sute de steaguri palestiniene. În alte pancarte în care apăreau premierul britanic Rishi Sunak alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele Joe Biden se cerea Regatului Unit să "oprească finanţarea genocidului", unii demonstranţi afişând "ruşinea de a fi englezi".

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel