Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Protest la Bruxelles. Oamenii au ieșit în stradă
WhatsApp
 Între 1.200 şi 2.500 de persoane - potrivit poliţiei şi organizatorilor - au manifestat miercuri după-amiază la Bruxelles împotriva închiderii copiilor şi a politicii privind migraţia "nedemnă" a guvernului belgian, relatează AFP. 

Manifestaţia a fost organizată simbolic - la apelul grupului intitulat "#NotInMyName" (Nu în numele meu) - în zona celebrei statui Manneken Pis, care reprezintă un mic băieţel care urinează, din centrul oraşului. 

"Până astăzi el era singurul copil din Belgia care se afla în spatele gratiilor (un grilaj protejează statuia - n.r.) dar acum s-a terminat; guvernul a decis să pună şi alţii în spatele gratiilor", a explicat pentru AFP o reprezentantă a grupului, Florence. 

Ea a făcut aluzie la darea în folosinţă recentă, prin intermediul unui decret regal din 11 august 2018, a unui centru de detenţie pentru primirea familiilor străine în procedură de expulzare după epuizarea tuturor căilor de apel. 

Cunoscută în Belgia sub apelativul "centrul închis 127bis", această structură aflată în apropierea aeroportului Bruxelles-Zaventem a fost criticată de opoziţie şi de asociaţii. Iar criticile s-au înmulţit după sosirea, marţi, a primei familii adăpostite în centru. 

Este vorba despre o familie sârbă cu situaţie ilegală din care fac parte patru copii, acuzată că a scăpat de mai multe ori din imobilele cu regim deschis în care locuia. Tatăl a fost prezentat drept "un infractor dur" într-o postare pe Twitter a secretarului de stat pentru azil şi migraţie, naţionalistul flamand Theo Francken. 

"Copiii nu se închid", au scandat miercuri manifestanţii, printre care s-au aflat numeroase familii cu copii.

Pentru asociaţiile de apărare a drepturilor omului, darea în folosinţă a acestui centru închis reprezintă "o întoarcere în urmă cu zece ani" pentru Belgia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel