Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primul convoi cu tehnică militară din Franța va intra în România. Armata SUA este aici: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru de teritoriu NATO”
WhatsApp
Primul convoi cu tehnică militară franceză constând în transportoare blindate, în vederea completării mijloacelor tehnice ale Grupului de luptă al NATO (Battle Group Forward Presence- BGFP) dislocat în Cincu, va intra duminică în România.
Primul convoi cu tehnică militară din Franța va intra în România. Armata SUA este aici: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru de teritoriu NATO” / Foto ILUSTRATIV

Convoiul va intra în ţară în jurul orei 21,00, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad, informează Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, un al doilea convoi, constituit dintr-o companie de tancuri Leclerc, urmează să intre în România în luna noiembrie.

"Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO, dislocate în ţara noastră. La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul naţional, integrând, pe bază rotaţională, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos.

BGFP contribuie la creşterea cooperării militare a României cu Franţa, şi, implicit, la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe Flancul Estic. Cooperarea cu partenerii strategici şi existenţa pe teritoriul naţional a unor structuri de luptă relevante contribuie la creşterea capacităţii de apărare şi descurajare în contextul războiului din Ucraina şi a crizei din regiunea Mării Negre", se arată în comunicatul MApN, conform Agerpres. 

 

Armata SUA, trimisă în România: ”Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru de teritoriu NATO” 

 

O divizie de elită a armatei Statelor Unite este trimisă în România, fiind pentru prima dată în ultimii 80 de ani în care este desfășurată în Europa.

Evenimentul are loc în contextul tensiunilor dintre Rusia și NATO, iar unitatea, poreclită „Screaming Eagles”, este antrenată să acționeze rapid pe orice câmp de luptă din lume, potrivit Digi24.

CBS News a luat un interviu comandantului adjunct al diviziei, brigadierul-general John Lubas și colonelului Edwin Matthaidess, comandantul brigadei 2 de luptă, la câțiva kilometri distanță de graniță ucraineană, în România.

„Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru de teritoriu NATO. Venim cu capacități speciale, de la capacitatea noastră de asalt aerian... Suntem o forță de infanterie ușoară dar, din nou, aducem mobilitate cu noi, pentru aeronavele noastre și pentru asalturile noastre aeriene”, a declarat Lubas.

Trupele americane și române sunt la bază și lovesc ținte în cadrul unui exercițiu de asalt terestru și aerian. Acesta a fost menit să recreeze atmosfera de luptă prin care forțele ucrainene trec în fiecare zi în fața armatei ruse, la câțiva kilometri peste graniță.

„Însemnătatea reală pentru mine - faptul că avem aici trupe americane – este ca și cum ai fi avut aliați în Normandia, înainte ca orice dușman să fie acolo”, declarat maiorul-general Iulian Berdilă jurnaliștilor de la CBS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel