Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Uniunea Europeană, sancțiuni dure împotriva Moscovei după atacul Ucrainei
WhatsApp
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi că noile sancţiuni financiare pe care Uniunea Europeană le va impune Moscovei după atacul asupra Ucrainei ''vor suprima creşterea economică a Rusiei'', transmite agenţia EFE.
Uniunea Europeană, sancțiuni dure împotriva Moscovei după atacul Ucrainei

''Aceste sancţiuni vor suprima creşterea economică a Rusiei, vor creşte costurile îndatorării, vor creşte inflaţia, vor intensifica ieşirea capitalurilor şi vor eroda gradual baza sa industrială'', consideră preşedinta executivului comunitar.

În acelaşi timp, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că, la reuniunile ce se vor desfăşura în orele următoare în cadrul G7, UE şi NATO, vor fi aprobate sancţiuni de mare anvergură împotriva Rusiei după atacul acesteia asupra Ucrainei.

Într-un discurs pe ton grav, la care a adăugat drapelul Ucrainei alături de cel al Franţei şi al UE, Macron a susţinut că Europa a făcut ''tot posibilul'' pentru a evita războiul, dar acum este pregătită să ''răspundă fără slăbiciuni, cu sânge rece, hotărâre şi unitate''.

 

Statele occidentale vor impune Rusiei sancţiuni masive

 

Răspunsul occidental faţă de ''atacul masiv'' al Rusiei contra Ucrainei se va desfăşura ''pe plan militar, economic şi în domeniul energiei'', a adăugat preşedintele francez, fără a detalia.

Ministrul său de externe, Jean-Yves Le Drian, declarase anterior că Franţa îşi va spori sprijinul faţă de Ucraina ''sub toate formele'', de asemenea fără a oferi detalii şi fără a menţiona dacă s-a referit şi la vreun fel de ajutorul militar.

Şi premierul britanic Boris Johnson, care l-a calificat pe preşedintele rus Vladimir Putin drept ''dictator'', a declarat că statele occidentale vor impune Rusiei sancţiuni ''masive''. ''Astăzi, în concertare cu aliaţii noştri, vom conveni un ansamblu de sancţiuni economice masive concepute pentru a afecta pe termen lung economia rusă'', a indicat Johnson, potrivit AFP.

 

Moscova afirmă că gărzile de frontieră ucrainene şi-au abandonat poziţiile



Într-un nou discurs, în noaptea de miercuri spre joi, preşedintele Putin a anunţat lansarea unei ''operaţiuni speciale'' pentru ''protejarea locuitorilor'' din Donbas, estul separatist prorus al Ucrainei, ''care timp de opt ani au suferit de pe urma abuzurilor şi genocidului regimului de la Kiev'', liderul de la Kremlin acuzând şi statele occidentale că au ignorat cererile Rusiei privind garanţiile de securitate.

Ministerul rus al Apărării a anunţat ulterior că a lovit instalaţii militare ucrainene cu "arme de înaltă precizie'' şi a promis că nu vor fi vizate zonele locuite.

Potrivit Kievului, au loc de asemenea lupte grele practic de-a lungul întregii frontiere cu Rusia, în timp ce Moscova afirmă că gărzile de frontieră ucrainene şi-au abandonat poziţiile.

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că trupe ruse ar putea fi paraşutate în districtul Kiev, unde conform serviciului ucrainean de pază a frontierei unităţi militare ruse ar fi pătruns deja dinspre Belarus.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel