Ștefan Maxim, originar din comuna Volovat, județul Suceava, a transformat dorința de a păstra tradițiile românești într-o misiune plină de succes, care îi aduce bucurie și unitate românilor din Marea Britanie. La începutul lunii noiembrie, pe 2, aceștia vor avea ocazia să-l întâlnească pe Ștefan la Seara Costumului Popular, eveniment care ajunge la a 10-a ediție, ce va avea loc la Byron Hall în Harrow.
Ștefan a venit în Anglia în 2003, împreună cu soția sa, căutând noi oportunități de muncă. Cu o experiență de peste 20 de ani în construcții, el a început să lucreze ca muncitor necalificat, dar determinarea și abilitățile sale l-au propulsat rapid în funcția de manager de șantier.
„Muncesc de peste 20 de ani în construcții, în Londra. Am început dând la lopată, am lucrat și pe excavator, și pe dumper, iar în prezent sunt manager de șantier”, spune Ștefan conform Anunțul UK.
De-a lungul anilor, dorința sa de a aduce împreună comunitatea românească s-a transformat într-o afacere de succes. Cu câțiva ani în urmă, a înființat o companie prin intermediul căreia a început să organizeze baluri populare, aducând astfel un strop de Românie în inima capitalei britanice.
A devenit cunoscut pentru evenimentele sale deosebite, precum Seara Costumului Popular, Balul Românilor din Anglia și Disco Bal, toate având loc în Londra și atrăgând sute de participanți.
"Românii din Anglia vin în număr mare la acest gen de evenimente pentru că le place să se mândrească cu portul popular și să se simtă bine pe muzica noastră tradițională, în compania unor artiști foarte apreciați", a declarat Ștefan pentru Anunțul UK.
Acesta subliniază importanța costumației, menționând că „la evenimentele organizate de mine și de soția mea, costumația este obligatorie. Toată lumea care vine trebuie să aibă o ținută corespunzătoare și să se simtă bine alături de noi și de artiștii pe care îi aducem”.
Evenimentele sale au reunit artiști de renume din România, printre care Sofia Vicoveanca, Maria Dragomiroiu, Constantin Bahrin, Sorin Filip, Dan Doboș, Adriana Bucevschi, Ion Paladi și mulți alții. Acești interpreți aduc pe scenă muzica tradițională românească, iar atmosfera vibrantă a balurilor contribuie la păstrarea identității culturale în diaspora.
Pe 2 Noiembrie, românii din Marea Britanie sunt invitați să participe la Seara Costumului Popular, ediția a 10-a, unde se vor putea reîntâlni cu Ștefan și cu artiștii care îi vor încânta cu prestațiile lor. Este o ocazie unică de a celebra tradițiile românești și de a socializa cu alți membri ai comunității.
Familia Maxim a organizat recent Balul Românilor din Anglia, care a reunit 500 de participanți, un succes remarcabil ce demonstrează cât de importantă este această inițiativă pentru românii din Marea Britanie. Rezervările și biletele pentru Seara Costumului Popular pot fi obținute prin contactarea directă a lui Ștefan sau Mirela Maxim.
Astfel, prin munca și dedicarea sa, Ștefan Maxim a devenit un adevărat ambassador al culturii românești în Anglia, aducând bucurie și unitate comunității românești din diaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News