Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Portugalia declară stare de contingenţă, valabilă de luni până vineri. Autoritățile se luptă să aducă sub control mai multe incendii forestiere
WhatsApp
Aproximativ 1.500 de pompieri au încercat duminică să stingă trei incendii de vegetaţie care fac ravagii de câteva zile în regiuni din centrul şi nordul Portugaliei, plasate de autorităţile guvernamentale în "stare de contingenţă" în contextul temperaturilor caniculare, informează AFP.
Portugalia declară stare de contingenţă, valabilă de luni până vineri. Autoritățile se luptă să aducă sub control mai multe incendii forestiere  / Foto: Unsplash

"Focul a ajuns la 50 de metri de ultima casă din sat (...). Acolo sus totul a ars", a declarat pentru AFP Donzilia Marques arătând către dealurile situate între cătunul ei din Travessa de Almogadel şi aşezarea Freixianda, în municipalitatea Ourém (centru).

Evacuată cu o seară înainte, pensionara în vârstă de 76 de ani a putut să revină acasă duminică dimineaţă şi a constatat uşurată că nicio gospodărie din zonă nu a ars.

Incendiul, care a izbucnit joi şi în urma căruia au fost mobilizaţi duminică peste 700 de soldaţi, după ce a devastat cel puţin 1.500 de hectare de vegetaţie, a distrus cel puţin două locuinţe, potrivit Protecţiei Civile.

Incendiile din ultimele zile au provocat rănirea a cel puţin 12 pompieri şi a aproape 20 de locuitori, însă majoritatea victimelor au primit îngrijiri la faţa locului pentru simptome precum intoxicaţie cu fum sau epuizare.

Un alt incendiu care a necesitat mobilizarea a 450 de pompieri a făcut ravagii vineri, nu departe de acea zonă, în municipiul Pombal, situat tot la graniţa dintre districtele Leiria şi Santarém.

 

Portugalia declară stare de contingenţă din cauza temperaturilor foarte ridicate



Incendiul izbucnit joi la Carrazeda de Ansiaes, în regiunea Bragança (nord-est), a fost al doilea focar din acest weekend "cu risc ridicat", potrivit premierului Antonio Costa, care a anulat o călătorie în Mozambic pentru urmări îndeaproape situaţia.

Guvernul portughez a decis ridicarea cu o treaptă a nivelului de alertă prin declararea unei "stări de contingenţă", valabilă de luni până vineri săptămâna viitoare şi a solicitat Uniunii Europene să activeze mecanismul comun de protecţie civilă, beneficiind astfel de expedierea a două aeronave pentru stingerea incendiilor staţionate în Spania.

"Ne confruntăm cu o situaţie aproape fără precedent din punct de vedere meteorologic", a comentat comandantul naţional al Protecţiei Civile, André Fernandes, după ce vineri şi sâmbătă au fost înregistrate peste 120 de incendii pe zi.

 

Temperaturile au ajuns până la 45 de grade Celsius



Ministrul de Interne, José Luis Carneiro, a declarat la rândul său că Portugalia se confruntă cu "cea mai nefavorabilă combinaţie de factori" după incendiile din iunie şi octombrie 2017, care au provocat peste o sută de morţi.

Incendiile care se înmulţesc pe tot globul sunt asociate cu diverse fenomene anticipate de oamenii de ştiinţă pe fondul încălzirii globale. Creşterea temperaturilor, multiplicarea valurilor de căldură şi scăderea pe alocuri a cantităţilor de precipitaţii reprezintă o combinaţie ideală pentru declanşarea incendiilor.

Actualul val de caniculă afectează o ţară al cărei teritoriu se afla în proporţie de 28,4% în situaţie de "secetă extremă" la sfârşitul lunii iunie, comparativ cu 1,4% cu o lună înainte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel