Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polonia se opune demersurilor UE de privare a Ungaria de fonduri europene
WhatsApp
Polonia afirmă că se va opune "oricărui demers" al Bruxellesului care urmăreşte să priveze Ungaria de finanţări europene de 7,5 miliarde de euro din cauza riscurilor de corupţie din această ţară, relatează AFP.
Polonia se opune demersurilor UE de privare a Ungaria de fonduri europene

Comisia Europeană a evidenţiat duminică "nereguli" şi "carenţe" în procedurile de achiziţii publice din Ungaria, proporţia "anormal" de ridicată a cererilor unice pentru aceste contracte, precum şi lipsa controlului asupra conflictelor de interese şi absenţa urmăririlor judiciare în caz de suspiciuni de fraudă.

"Polonia se va opune cu toată forţa oricărui demers al instituţiilor europene care ar urmări să priveze de fonduri o ţară membră, în acest caz Ungaria, într-un mod complet neautorizat", a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki într-o conferinţă de presă.

Şeful guvernului naţionalist-populist polonez, el însuşi în conflict cu Bruxellesul, care îl acuză de nerespectarea statului de drept, a reamintit că omologul şi aliatul său ungar Viktor Orban a pregătit deja "un proiect de acord cu Comisia Europeană".

Bruxellesul a acordat un termen de câteva săptămâni Budapestei pentru a face reforme.

Executivul european a sugerat Consiliului, instituţia care reprezintă statele membre şi căreia îi revine decizia finală, să suspende 65% din fondurile a trei programe legate de politica de coeziune, ceea ce reprezintă 7,5 miliarde de euro.

Bruxellesul a declanşat în aprilie împotriva Ungariei o procedură care nu a mai fost folosită până acum şi care ar putea conduce la suspendarea unor finanţări europene cât timp utilizarea lor este ameninţată de încălcări ale principiilor statului de drept.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel