Serviciile poloneze de pompieri verifică starea adăposturilor anti-bombardamente ale țării și întocmesc un inventar, a declarat luni un ministru adjunct, după ce Rusia a invadat Ucraina, iar președintele belarus Alexandr Lukașenko a afirmat că Polonia ar putea trimite forțe armate la granița dintre cele două țări, relatează Reuters.
În timp ce Polonia, membru NATO, i-a asigurat pe cetățeni că locul său în alianță le garantează siguranța împotriva atacurilor rusești, evenimentele din Ucraina vecină au scos în evidență necesitatea de a fi pregătiți pentru posibilitatea unei lovituri cu rachete.
„Avem 62.000 de astfel de facilități în toată țara”, a declarat ministrul adjunct de interne Maciej Wasik pentru postul privat Polsat News.
"Pompierii verifică starea lor, dacă sunt echipați și dacă sunt apți pentru utilizare. Dacă nu, vom lua măsuri pentru a le adapta".
Polonia și-a sfătuit luni cetățenii împotriva deplasărilor în Belarus și le-a recomandat celor aflați deja în țara vecină să o părăsească.
Anunțul vine în contextul în care dictatorul bielorus Alexandr Lukașenko a afirmat luni în cadrul unei ședințe cu generalii săi că Polonia ar putea trimite forțe armate la granița dintre cele două țări, invocând acest lucru drept pretext pentru desfășurarea unor forțe militare comune cu Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News