Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițiștii italieni căutau o bicicletă furată, dar au găsit droguri: un român a fost reținut
WhatsApp
Polișitii au descins, marți, 8 august 2023, la domiciliul unui cetățean român, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de primire de bunuri sustrase.

În după-amiaza zilei de 8 august, polițiștii din Pesaro și Urbino, alături de colegii lor de la Comisariatul PS Fano au desfășurat o operațiune în casa unui român.

Agenții  s-au deplasat la domiciliul românului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de primire de bunuri sustrase în vederea efectuării percheziției și sechestrului dispuse de Parchetul local, scrie presa italiană.

Percheziția domiciliară a dat rezultat negativ în ceea ce privește o bicicletă electrică furată. În schimb,  polițiștii au găsit și confiscat 90 de grame de hașiș, dintre care o parte era deja împărțită în doze, precum și un cântar electric și material de ambalare pe care românul le ținea în casă.

Românul, în vârstă de 35 de ani, a fost astfel arestat pentru infracțiunea de detenție în scop de trafic de droguri. În dimineața zilei de 9 august, judecătorul a validat arestarea.  Ulterior, românul a fost eliberat, fiind cercetat în libertate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel