In timpul unei conferinţe virtuale găzduite de Universitatea din Melbourne, Fauci a lăudat eforturile Australiei şi Noii Zeelande împotriva pandemiei, recunoscând că nu poate spune acelaşi lucru despre ţara sa, potrivit agenţiei spaniole EFE.
„Aş vrea să spun acelaşi lucru şi despre Statele Unite. Dar cifrele vorbesc de la sine,” a spus el, făcând referire la cele aproape 9 milioane de cazuri şi peste 228.000 de decese din cauza COVID-19. Fauci a spus că măştile, care sunt esenţiale pentru a preveni răspândirea COVID-19, „au devenit aproape o declaraţie politică” în SUA. „De fapt, oamenii au fost ridiculizaţi pentru că purtau măşti. Depinde de ce parte a unui anumit spectru politic vă aflaţi, ceea ce este atât de dureros pentru mine ca medic, om de ştiinţă şi persoană de sănătate publică,” a adăugat el.
În SUA există, de asemenea, o mişcare anti-vaccin, unde există o puternică polarizare asupra politicilor împotriva COVID-19 adoptate de administraţia Trump. „În acest moment, există reticenţa de a face vaccinul,” a spus Fauci. „Parţial alimentată de semnale mixte care apar de la guvern, care nu este de ajutor,” în contextul în care sarcina de a fixa o politică unificată împotriva pandemiei este îngreunată de independenţa pe care o are fiecare stat federal american în adoptarea deciziilor.
Fauci a remarcat că lipsa strategiilor în faţa pandemiei a fost evidentă atunci când Statele Unite au încercat să-şi redeschidă economia, fără să urmeze întotdeauna recomandările referitoare la modul în care trebuie făcut acest lucru în condiţii de siguranţă.
Președintele american Donald Trump l-a atacat recent pe doctorul Anthony Fauci, o figură respectată în Statele Unite și membru al celulei de criză a Casei Albe pentru criza coronavirusului, scrie AFP. "Oamenii s-au săturat de Covid", a afirmat Trump, într-o convorbire telefonică cu membrii echipei sale de campanie, relatată de presa americană.
"Oamenii spun: +lăsați-ne în pace+. S-au săturat. S-au săturat să-l audă pe Fauci și pe toți acești idioți", a adăugat el, potrivit Politico. Fauci "e aici de 500 de ani", l-a ironizat președintele pe expertul în vârstă de 79 de ani, care se bucură de o recunoaștere internațională și care conduce Institutul de boli infecțioase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News