Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Poliţia de frontieră din Anglia şi Franţa intră în grevă: Regatul Unit se pregăteşte pentru cele mai mari proteste din ultimii zece ani
WhatsApp
Poliţia de frontieră din Anglia şi Franţa va intra în grevă timp de patru zile în timpul vacanţelor şcolare din februarie, a anunţat marţi un sindicat care îi reprezintă, dând de înţeles că vor fi afectaţi călătorii care intenţionează să treacă Canalul Mânecii, relatează AFP.
Marea Britanie se confruntă cu cele mai mari greve din istoria sistemului de sănătate. Disputele salariale se prelungesc

Aproximativ „1.000 de ofiţeri ai Border Force la Dover, Calais, Coquelles şi Dunkerque vor face grevă timp de patru zile în vacanţa şcolară”, în perioada 17-20 februarie, a anunţat sindicatul PCS într-un comunicat.

Anunţul intervine în contextul în care Regatul Unit se pregăteşte miercuri pentru cea mai mare zi de grevă din ultimii zece ani. De la profesori la lucrători feroviari şi până la funcţionari publici, până la jumătate de milion de persoane ar putea manifesta pentru a cere creşteri salariale într-o ţară aflată în plină criză economică.

 

„Consecinţe pentru persoanele care se întorc din vacanţă”



Secretarul general al sindicatului PCS, Mark Serwotka, a estimat în comunicat că „grevele anunţate marţi în cadrul Border Force vor avea consecinţe pentru persoanele care se întorc din vacanţă”.

„Dacă guvernul a făcut apel la militari fără pregătire pentru a înlocui agenţii noştri cu înaltă calificare pe aeroporturi de Crăciun, nu va putea face acest lucru în Franţa”, a spus el. Potrivit sindicalistului, „responsabilitatea acestor greve revine miniştrilor care refuză să pună mai mulţi bani pe masă”.

În decembrie, aproximativ 1.200 de militari au fost mobilizaţi în Regatul Unit pentru a înlocui personalul de pe ambulanţe şi poliţia de frontieră în grevă.

 

MAE, atenționare pentru românii care călătoresc în Marea Britanie

 

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că, în perioada 1 - 2 februarie, poliția de frontieră britanică a anunțat organizarea unei greve.

Vor fi afectate toate punctele de trecere a frontierei internaționale (maritim și aeroporturi) din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum și punctele de frontieră din nordul Republicii Franceze: Calais, Dunkirk și Coquelles.

Persoanele care urmează să călătorească dinspre sau înspre Regatul Unit, în perioada menționată, se vor confrunta cu timpi de așteptare mai lungi la controlul la frontieră.

Cetățenii români sunt sfătuiți să verifice situația zborurilor cu operatorii companiilor de transport înainte de a se deplasa la aeroport și, pentru a obține informații suplimentare, să consulte pagina web https://www.gov.uk/government/news/strike-action-to-affect-travellers-and-goods-entering-the-uk-on-1-february .

Totodată, vor fi afectate transporturile de mărfuri (Hauliers). Autoritățile britanice anunță că, pe perioada grevei, transportatorii de mărfuri trebuie să fie pregătiți pentru potențiale perturbări și timpi îndelungați de așteptare la porturi și la frontiere. Transportatorii sunt sfătuiți să planifice cu atenție activitățile, dacă acestea coincid cu zilele de grevă anunțate.

 

Sursă FOTO: Facebook @ PCS Union

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel