Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Poliția irakiană trimite LUNETIȘTI pentru a-i ÎMPUȘCA pe PROTESTATARI în plină stradă. Numărul MORȚILOR a ajuns la 60
WhatsApp
Lunetişti ai poliţiei au deschis, vineri, focul asupra protestatarilor adunaţi în Baghdad, ducând la creşterea numărului morţilor la 60, transmite Reuters.
Sursa foto: captură B1.ro

În unele cazuri, lunetiştii i-au împuşcat pe protestatari direct în cap sau în gât.

Protestele au început marţi, în Baghdad, pe fondul mai multor nemulţumiri legate de lipsa locurilor de muncă, serviciilor de proastă de calitate şi a corupţiei. De exemplu, mulţi oficiali guvernamentali şi din cadrul parlamentului irakian sunt acuzaţi de deturnare de fonduri, de acordare de contracte cu dedicaţie sau de alte forme de corupţie.

„Vrem locuri de muncă şi servicii publice mai bune. Am cerut aceste lucruri de ani de zile, dar guvernul nu a răspuns niciodată”, precizase miercuri unul dintre protestatari.

Premierul irakian, Adel Abdul Mahdi, a acut apel la calm şi a promis că va aplica reforme politice, însă mesajele lui nu au avut efect.

„Promisiune lui Adel Abdul Mahdi sunt menite să păcălească lumea, iar astăzi trag cu muniţie de război asupra noastră. Astăzi a avut loc în protest paşnic. Au amplasat baricade, iar lunetistul stă acolo (pe un acoperiş - n.r.) de astă-noapte”, a precizat unu protestatar pentru Reuters, în timp ce încerca să scape de focul lunetistului.

Demonstraţiile au luat o amploare atât de mare, încât în Bahgdad a fost declarată starea de urgenţă, atât pentru a proteja „pacea generală”, cât şi pe protestatari, de "infiltratorii" care "au comis atacuri împotriva forţelor de securitate şi a proprietăţii publice".

În plus, autorităţile au tăiat accesul la internet în întreaga ţară. Anterior, limitarea accesului fusese făcută doar unui procentaj de aproximativ 75% din populată cu conexiune.

Au existat, însă, şi situaţii în care unii demonstranţi au afişat imagini ale lui Saddam Hussein şi au scandat sloganuri pro-Saddam.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel