„Pot confirma: călătoriile fără carantină se vor relua în cel puţin două săptămâni, la 18 aprilie, 11:59 (ora locală)”, a anunţat şefa guvernului neozeelandez Jacinda Ardern, citată de Agerpres.
Această „bulă” ar urma să intervină la puţin peste un an după ce arhipelagul Pacificului de Sud şi-a închis graniţele din cauza pandemiei.
Australia, la rândul său, şi-a deschis parţial teritoriul pentru neozeelandezi cu şase luni în urmă, permiţându-le să viziteze anumite zone fără a fi nevoie să intre în carantină.
Noua Zeelandă, care a înregistrat doar 26 decese legate de COVID-19, este una dintre ţările care a fost cea mai eficientă în faţa pandemiei, profitând din plin de izolarea sa geografică.
Cu un bilanţ de mai puţin de 1.000 de decese la o populaţie de 25 de milioane de locuitori, Australia a reuşit de asemenea să gestioneze competent epidemia de coronavirus.
Economia Noii Zeelande a fost afectată considerabil de absenţa turiştilor străini de mai mult de un an pe teritoriul ţării. Sectorul turistic local speră că această „bulă” va permite injectarea până la 1 miliard de dolari neozeelandezi (aproximativ 600 de milioane de euro) în economia naţională.
Premierul Jacinda Ardern i-a îndemnat pe australieni să profite de această oportunitate, odată cu apropierea sezonului sporturilor de iarnă în Noua Zeelandă.
„Suntem un loc sigur pentru a veni aici cu familia”, a asigurat ea într-o conferinţă de presă.
Mai multe ţări din Asia-Pacific lucrează la proiecte similare privind crearea unor astfel de „bule”.
Taiwanul şi arhipelagul Palau, în Pacific, au inaugurat una joi, cu speranţa de a-şi susţine industria turistică încercată greu de pandemie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News