Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Papa Francisc: „Mulți mi-au dorit moartea! Mi-au pregătit funeraliile!”
WhatsApp
Ultima declarație a Suveranului Pontif șochează întreaga lume. Papa Francisc a dat asigurări că se simte excelent după operația de colon, chiar dacă unii îl vedeau deja morit.

Papa Francisc a spus cu un umor sec că „ e încă viu”, chiar dacă unii îl vedeau mort. Declarațiile au fost făcute în Slovacia, cu prilejul unor conferințe dedicate jurnaliștilor, scrie Corriere della Sera.

”Unii mă vedeau mort, chiar pregăteau funeraliile, Conclavul( ședința de alegeri a unui nou Papă), însă, sunt încă viu, a explicat Suveranul Pontif, citat de sursa menționată. Astfel, reprezentantul Bisericii Catolice a dat de înțeles că sunt mici neînțelegeri la Vatican, dar pe care le tratează cu multă înțelegere.

Papa a abordat mai multe teme din Slovacia, de la vaccinarea anti Covid, pe care o susține, până la avorturi și încălzirea globală. Astfel de discursuri va mai ține în țări precum Grecia, Cipru, Malta.

Papa Francisc șochează. Cine îl voia mort 

 

Deși a dorit să arate că are umor, Papa Francisc ascunde în spatele ironiei, tensiuni pe care Vaticanul le are în organizare, scrie presa italiană.

"Încă sunt în viață. Deși unii mă doreau mort.  Știu că au existat chiar întâlniri între prelați care credeau că Papa este mai  grav decât în realitate. Pregăteau Conclavul.  Răbdare! Slavă Domnului, sunt bine. A face acea intervenție chirurgicală a fost o decizie pe care nu am vrut să o iau: a fost o asistentă care m-a convins. Uneori asistenții medicali înțeleg situația mai mult decât medicii, deoarece sunt în contact direct cu pacienții”, a transmis Papa Francisc, citat de Corriere della Sera.

Totodată, el i-a îndemnat pe jurnaliști să fie aprigi în scris, dar nu neiertători.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel