Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PANICĂ în Germania. Peste 2.500 de persoane au fost EVACUATE
WhatsApp
Două bombe au fost descoperite luni într-o zonă industrială din oraşul Giessen, landul Hesse, dintre care una trebuia detonată în timpul nopţii, ceea ce a dus la evacuarea temporară a circa 2.500 de persoane, a anunţat marţi poliţia locală, informează AFP, citat de Agerpres. Cele două bombe datează  din Al Doilea Război Mondial.

Este vorba de două bombe, una germană de 250 de kilograme şi una americană de 50 de kilograme, care au fost descoperite la sfârşitul zilei de luni una lângă cealaltă.

Genişti au făcut să explodeze bomba de 250 de kilograme, prea deformată pentru a fi dezamorsată, a precizat aceeaşi sursă. Cealaltă a fost dezamorsată.

Citeşte şi: INTERVIU cu Octavian Ursu, românul care a câştigat alegerile din Görlitz: "Ca străin trebuie să îţi dai silinţa în mod deosebit"

Circa 2.500 de persoane, dintre care 800 de refugiaţi dintr-un centru de primire, au fost evacuaţi pentru scurt timp luni seara, înainte de explozie.

Bombe din cel de-Al Doilea Război Mondial sunt descoperite cu regularitate în Germania, în special la Berlin, unde o bombă americană a fost distrusă recent în apropiere de emblematica Alexanderplatz.

Duminică, o bombă datând probabil din acelaşi război a explodat în mijlocul unui câmp situat în vestul Germaniei, lăsând în urma sa un crater enorm, însă fără a face răniţi.

 

În jur de 10% dintre milioane de bombe lansate asupra Germaniei până în 1945 nu au explodat, potrivit unor experţi citaţi de publicaţia Spiegel. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel