Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
OSCE, după reconfirmarea lui Erdogan: "Alegerile din Turcia au fost libere, dar nu corecte"
WhatsApp
Observatorii internaţionali de la OSCE şi APCE au definit drept "libere, dar nu corecte" alegerile prezidenţiale din Turcia, care au dus la realegerea lui Erdogan.

"Liber, dar nu corecte", afirmă misiunea observatorilor internaţionali de la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) cu privire la recentele alegeri prezidenţiale din Turcia, care au dus la realegerea lui Recep Tayyp Erdogan, potrivit Euronews.

Printre factorii luaţi în considerare, Farah Karimi, coordonatorul special al OSCE, a subliniat prezenţa mai mare a lui Erdogan în presă în comparaţie cu adversarul său Kılıçdaroğlu: "Ca şi în primul tur, acoperirea mediatică distorsionată şi lipsa condiţiilor de egalitate au oferit un avantaj nejustificat candidatului aflat în funcţie". Cele două organismele au criticat, de asemenea, discursurile anti-minoritare rostite de ambii candidaţi.

Potrivit observatorilor OSCE, deja în primul tur, comisia electorală însărcinată cu dirijarea operaţiunilor de vot a dat dovadă de lipsă de transparenţă în conduita sa: Organizaţia a constatat, de fapt, o acoperire "parţială" a alegerilor din partea presei locale, precum şi unele "restricţii ale libertăţii de exprimare".

OSCE: "Alegerile din Turcia au fost libere, dar nu corecte" 

 

Potrivit delegaţiei OSCE, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi partidul său Justiţie şi Dezvoltare, împreună cu celelalte partide guvernamentale, se bucură de "privilegii nejustificate" în comparaţie cu forţele politice din opoziţie, în contrast cu necesitatea de a garanta şanse egale pentru toţi candidaţii.

Acuzaţii mai explicite de fraudă au venit, în schimb, din partea Partidului Democrat Popular, partidul pro-kurd aflat în pericol de ilegalitate, care pretinde că are dovezi în ceea ce priveşte cel puţin 21 de secţii de votare: "Nu am putut să mergem la birourile guvernamentale pentru a duce procesele-verbale, a trebuit să le livrăm în secţii".

Şeful delegaţiei APCE, Frank Schwabe, a preferat să se concentreze pe temele şi tonurile campaniei electorale: "Aş dori foarte mult să îndemn, la fel ca şi Farah, să vă abţineţi, după campania electorală, de la discursuri violente, discursuri de ură împotriva minorităţilor", potrivit Euronews Italia, titrează Rador.

Schwabe l-a criticat atât pe preşedintele reales, cât şi pe adversarul său Kemal Kılıçdaroğlu: pe primul pentru atacurile la adresa lumii LGBTIQ, deosebit de puternice în timpul discursului său de victorie, pe cel din urmă pentru atacurile împotriva refugiaţilor. De altfel, în vederea celui de-al doilea tur de scrutin, Kılıçdaroğlu a arătat în repetate rânduri cu degetul spre politicile de migraţie susţinute de Erdogan, poate pentru a-i convinge pe alegătorii lui Sinan Ogan, politicianul naţionalist care are poziţii foarte rigide în materie de imigraţie şi primire, care a terminat pe locul al treilea în primul tur.

În acest al treilea mandat la cârma ţării şi după cele mai strânse alegeri de când a preluat puterea, Erdogan are misiunea spinoasă de a înfrunta o economie cu inflaţie rampantă şi de a gestiona reconstrucţia şi recuperarea zonelor afectate de cutremurele din februarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel