Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Operaţiunea "Sclavii". Sancţiuni URIAŞE pentru o firmă italiană, care exploata muncitori români
WhatsApp
O firmă din Catania care activa în domeniul agricol a primit o lovitură puternică după ce autorităţile italiene au confiscat zece milioane de euro. Investigaţiile au arătat că firma evita să plătească taxe şi angaja mai mulţi muncitori la negru, pe care îi ameninţa şi agresa când îşi spuneau nemulţumirile. Conducerea firmei se află deja în spatele gratiilor.

Confiscarea sumei de bani a venit ca urmare a unei decizii din iulie 2017 a Curţii din Catania, potrivit messinaoggi.it.

În martie 2015 patronul firmei, Rosario Di Perna şi fiul său, Calogero, împreună cu alţi suspecţi, au fost arestaţi în cadrul operaţiunii "Sclavii".

Aceştia au pus la cale o întreagă reţea de recrutare a muncitorilor români în agricultură, fără să le pună la dispoziţie minima protecţie legală a lucrătorilor. Ba mai mult, aceştia erau agresaţi verbal şi fizic la ordinea zilei.

După ce şefii companiei agricole au fost arestaţi pentru extorcare sau angajare la negru, anchetatorii au continuat să verifice conturile acestora şi ai membrilor familiei. 

Activele confiscate cuprind o companie individuală și o companie care operează în sectorul agricol, relații bancare şi numeroase proprietăți.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel