Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Operațiunea Cadrilaterul. Mafioții din Catania foloseau copiii drept săgeți. 20 de persoane au fost arestate
WhatsApp
Copii de aproximativ 10 ani au fost folosiți în traficul de droguri, strângând banii și spunând "clienților" de unde să ia drogurile. Asta a reieșit în urma operațiunii "Cadrilaterul" a carabinierilor din Catania, care au arestat 20 de persoane.

Carabinierii din Catania, cu sprijinul colegilor din Compania de Intervenție Operativă a Regimentului XII din Sicilia, cu suport aerian și al unităților canine, sub coordonarea Direcției Districtuale Antimafia (Dda), au executat în acest week-end operațiunea Cadrilaterul, în perimetrul format de străzile: Avola, San Damiano, Testai și piața Cosma și Damiano. 

Conform investigațiilor, în cartierul istoric San Cristoforo exista un vast cerc de dealeri de cocaină, crack și marijuana și în special în zona "San Cocimo", un bastion al afiliaților grupului cu același nume condus de Maurizio Zuccaro, care face parte din familia mafiotă Santapaola-Ercolano.

În urma acțiunii au fost identificați copii de aproximativ 10 ani care erau implicați în traficul de droguri, strângeau banii și le spuneau "clienților" de unde să ia drogurile.

De asemenea, a fost găsit un registru contabil ("harta piețelor de droguri") în care erau înregistrate veniturile obținute din activitatea ilegală și cantitatea de droguri vândută zilnic. De asemenea, au fost descoperite două tentative de șantaj, una împotriva unei farmacii și a unei reprezentanțe auto. Totodată a fost probat și un șantaj, prin metoda "calului de întoarcere" pentru a restitui proprietarului o mașină furată.

Trei grupări criminale care administrau trei "piețe de droguri" înfloritoare în Catania au fost destructurate fiind arestate 20 de persoane.

Aceștia sunt acuzați de tentativă de șantaj, complicitate la șantaj, asociere în vederea traficului și distribuirii de droguri, agravate de apartenență la structură mafiotă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel