Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
OMS vrea să combată dezinformarea cu privire la pandemie
WhatsApp
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi că va reuni oameni de ştiinţă şi experţi din diverse domenii în cadrul unui proiect care vizează combaterea dezinformării, un pericol relativ nou pentru sănătatea publică, relatează dpa.
tedros-adhanom-ghebreyesus

Oamenii de ştiinţă din diverse domenii, de la matematică la IT, sociologie, psihologie, sănătate şi comunicarea urmează să facă parte din acest proiect, a indicat OMS la încheierea unei conferinţe online, fără a oferi detalii suplimentare. Colaborarea se va concentra pe un nou domeniu de cercetare, pe care OMS îl numeşte ''infodemiologie''.

Directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a avertizat la declanşarea pandemiei asupra unei ''infodemii'' care ameninţă să copleşească oamenii cu o abundenţă de informaţii, dezinformare şi teorii ale conspiraţiei. Infodemiologia îşi propune să studieze cum să se gestioneze cel mai bine această ameninţare.

Indiferent dacă sunt adevărate sau false, cantităţile excesive de informaţii pot influenţa negativ sănătatea oamenilor, potrivit OMS, crescând stresul şi eventual determinându-i pe oameni să accepte sfaturi care ar putea fi periculoase.

''Nu a fost niciodată mai clar faptul că comunicarea este o intervenţie publică importantă în sănătate care contribuie la controlul pandemiilor alături de epidemiologie, virologie şi managementul clinic'', se arată într-un comunicat al OMS difuzat înaintea conferinţei. Informaţiile neclare şi înşelătoare ar putea ''afecta încrederea'' în autorităţile din domeniul sănătăţii, a indicat agenţia ONU.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel