Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Om de afaceri din Vaslui, jefuit la pont. Prejudiciu de zeci de mii de euro
WhatsApp
Un om de afaceri din Vaslui, care activează în domeniul vânzărilor auto, a fost jefuit de o grupare specializată în furturi. Hoții au acționat la pont, într-o zi de duminică, când știau că proprietarul nu este acasă.

De obicei, atunci când pleacă de acasă, omul de afaceri își dezlega câinele, un ciobănesc german, însă în ziua respectivă a decis să-l țină închis în padoc. Hoții au acționat, astfel, fără să fie deranjați. Au pătruns în locuință, de unde au sustras 20.000 de lei și 20.000 de euro.

La mai bine de o săptămână de la comiterea faptei, aceștia sunt de negăsit, deși furtul a avut loc la o casă situată pe strada Ștefan cel Mare, scrie vremeanoua.ro.

“Pe data de 23 mai, ora 12:14 minute am fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 69 de ani cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa, de unde au furat o sumă de bani. S-a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în prezent se efectuează cercetări pentru a se identifica autorii, tragerea acestora la răspundere și recuperarea prejudiciului” a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel