Ofițerul de poliție se afla la volanul unei dube, iar la un moment dat ușa din spate a mașinii s-a deschis accidental. Cutiile cu arme au căzut din vehicul. Agentul și-a dat seama îianinte de a intra pe o autostradă. El a dat alarma, iar în zonă a fost declanșată o operațiune de căutare a armelor. Oamenii legii au găsit câteva lucruri care au căzut din mașină, dar nici urmă de arme sau de cutiile în care se aflau acestea, potrivit De Stentor.
Poliția olandeză investighează circumstanțele în care au fost transportate armele de antrenament și dacă șoferul se face vinovat de ceea ce s-a întâmplat. “Deocamdată, nu pare așa. Pur și simplu a trebuit să meargă de la A la B cu acele arme și a descoperit doar după aceea că încuietoarea era defectă, astfel încât ușa s-a deschis”, a afirmat purtătorul de cuvânt a Poliției Naționale, Robbert Salome, care a precizat că armele respective erau inoperabile.
“Chiar dacă armele sunt inoperabile, nu vrei ca acestea să ajungă la alții, sau copiii să se joace cu ele, de exemplu. Dacă pot face rău în mâini greșite? S-ar putea să poată fi din nou pregătite să fie operaționale, dar nu e bine să faci asta în magazia ta. Nu cred că un criminal va folosi armele astea. Dacă vrea o armă de foc, o va cumpăra, nu este atât de complicat”, a mai declarat ofițerul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News