Liviu, șoferul român în vârstă de 40 de ani în camionul căruia au fost găsiți 25 de oameni aproape morți, în Olanda, a fost achitat de instanță. Astfel, românul se poate întoarce acasă după 8 luni de detenție, scrie publicația ad.nl.
Deși procurorii au cerut 10 ani de închisoare, judecătorul a decis că nu există suficiente dovezi pentru ca acesta să fie condamnat, astfel că Liviu se va putea întoarce acasă, la fiica sa bolnavă de pneumonie și la soacra sa bolnavă de cancer.
Totul a avut loc în data noiembrie 2019 atunci când un feribot care a plecat din Vlaardingen, iar cei 25 de migranți au fost mai aproape de moarte ca niciodată. Închiși de 10 ore într-o semiremorcă frigorifică, oamenii au rămas fără oxigen și au început să urle, să bată în pereți și să strige după ajutor.
Feribotul s-a întors în Olanda și acolo polițiștii și salvatorii chemați de urgență au deschis ușile. Imaginile surprinse atunci au fost arătate ieri la tribunal, unde e judecat șoferul român, Liviu S. în vârstă de 40 de ani.
Patru filmulețe au fost arătate magistraților, iar imaginile îți ridică părul văzând cât de aproape erau de moarte cei 25 de migranți, irakieni și kuweitieni, între care șase minori. Printre bucăți de carne înghețate, oamenii urlă, bat în pereții semiremorcii cu disperare, cer ajutor. Unii sunt inconștienți, întinși pe burtă pe podea, alții stau chirciți cu capul pe genunchi, câțiva se prăbușesc când sunt deschise ușile.
Anchetatorii au stabilit și cum au scăpat totuși cu viață cei 25 de oameni. Unul dintre ei, Omar, a urcat în camion cu o bară de fier la el. Cu ea a făcut o gaură în peretele semiremorcii, au respirat cu rândul acolo.
Liviu, șoferul român, transporta carne din Germania în Anglia și a negat imediat după arestare că ar fi știut de prezența celor 25 de migranți în camionul lui. El a susținut că nu a deschis ușile după ce au fost sigilate la abatorul din Sogel, unde a fost încărcată marfa.
Vezi aici imaginile cutremurătoare (VIDEO)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News