Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Oficialii SUA confirmă: Rusia a folosit în premieră rachete hipersonice
WhatsApp
Oficialii SUA au confirmat faptul că Rusia a folosit, în premieră, rachete hipersonice, anunță CNN.

Americanii au putut să urmărească lansarea, au spus sursele citate de jurnaliști. Lansarea a avut rolul de a testa armele și de a trimite un mesaj, au adăugat sursele.

Armele hipersonice au viteza foarte mare, sunt foarte greu de detectat și pot ocoli sistemele defensive.

Ministerul rus al Apărării a anunţat, sâmbătă, că armata rusă a utilizat rachete hipersonice pentru distrugerea unui depozit subteran de armament din vestul Ucrainei, aceasta fiind o premieră într-un conflict militar.

Oficialii SUA confirmă: Rusia a folosit în premieră rachete hipersonice

 

„Vineri, 18 martie, au fost utilizate rachete hipersonice Kinjal pentru distrugerea unui depozit de muniţie subteran major al armatei ucrainene în localitatea Deliatin, situată în regiunea Ivano-Frankivsk", a declarat sâmbătă Igor Konacenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, citat de agenţia RIA Novosti şi de cotidianul Le Figaro.

Ivano-Frankivsk se află la aproximativ 140 de kilometri Nord de granița de nord a României.

Este prima dată când armata rusă utilizează rachete hipersonice într-un conflict militar. Rusia deţine rachete hipersonice de tip Kinjal şi Zircon. Rachetele Kinjal au rază de acţiune de până la 2.000 de kilometri, pot fi lansate din avioane de vânătoare de tip MiG-31 şi ating viteze de peste 12.000 de kilometri pe oră. Rachetele Zircon au o rază de acţiune de circa 1.000 de kilometri şi ating viteza de 11.000 de kilometri pe oră, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel