Alisa a vorbit, pentru The Guardian, despre călătoria istovitoare, dar şi despre teama că nu se va mai putea întoarce niciodată acasă. Pe 23 februarie şi-a pierdut tatăl, iar a doua zi a izbucnit războiul. Deşi tot mai mulţi oameni părăseau Kiev-ul, ea şi soţul ei pregăteau documentele de deces. 

„Am strâns aproape toate documentele, am rezervat un restaurant pentru pomană, dar din moment ce oficiul de registratură a fost evacuat și nu ne-a dat un document final, crematoriul a refuzat să îl accepte”, a spus ea.

Alisa lucrează pentru o companie germană care a ajutat-o să plece din ţară în Polonia, cu familia ei şi doi câini de talie mare, între care un ciobănesc german în vârstă. Cu toate acestea, soțul ei nu a putut trece granița din cauza ordinului de mobilizare a armatei. Având un Peugeot 307, tânăra a spus că nu era tocmai cea mai bună maşină pentru drumul până la vamă, relatează  observatornews.ro.

„M-au ajutat să părăsesc Ucraina, pentru a ajunge în Polonia. Am plecat de la Kiev cu un Peugeot 307. Eram 9, eu, mama mea, sora mea, cei doi soţi ai noştri, patru copii şi doi câini mari, inclusiv un ciobănesc german în vârstă. Era imposibil să te deplasezi în interiorul maşinii. Am condus timp de 16 ore până la un sat la aproximativ 140 km de Kiev”, a spus Alisa.

Ea a povestit că erau o mulțime de mașini aproape de granița Poloniei care stăteau la coadă. De aceea, ea și familia ei au decis să parcurgă pe jos cei 17 kilometri, la minus șapte grade: „A fost o călătorie dificilă între munţi şi râuri. Copiii mei plângeau de frig. Voiam şi eu să plâng dar nu puteam să renunţ... a fost ideea mea să mergem spre graniţă”

Oamenii au sfătuit-o să lase câinele în urmă

Ciobănescul german, care are 12 ani și jumătate, s-a chinuit să meargă, dar după un kilometru a căzut şi nu s-a mai putut ridica. Alisa a cerut ajutor oamenilor, dar aceștia au refuzat și i-au spus să lase câinii în urmă.

„Am oprit câteva maşini şi am cerut ajutor, dar toţi m-au refuzat. Ne-au sfătuit să lăsăm câinii. Dar câinii fac parte din familia noastră. Câinele meu a trăit toate momentele fericite și triste cu noi. Câinele mamei mele este tot ce i-a mai rămas din viaţa ei anterioară”.

Şi-a luat patrupedul pe umeri şi l-a cărat până în Polonia, fără să-şi abandoneze patrupedul. „Când am făcut primii paşi în Polonia, ne-am arătat permisele. Atunci mi-am dat seama că vom fi bine, că suntem într-un loc sigur. La început, mi-am pierdut tatăl, iar acum îmi las soțul acolo. Soțul meu este o mare parte din mine; este cel mai bun prieten, asistent, consilier al meu. Dragostea noastră fără margini este cea care îmi dă putere acum”, recunoaşte ea, de-abia stăpânindu-şi lacrimile. 

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News