Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O oră și jumătate de groază a trăit minora violată de un român în Italia. Bărbatul respinge acuzațiile: "A fost de comun acord”
WhatsApp
Românul M. D., bărbatul de 31 de ani suspectat că a violat o fată de 17 ani, rămâne în închisoare. El respinge acuzațiile: "A fost de comun acord".
Noi detalii despre româncele ucise în Sicilia: Un conațional a fost arestat

O oră și jumătate de violență sexuală. Potrivit acuzării, atât a durat coșmarul fetei de 17 ani care a căzut în ghearele lui D. M. D., românul de 31 de ani acuzat de agresiune și viol pe 3 mai. Judecătorul a confirmat ieri măsura arestului preventiv în urma interogatoriului.

„Românul a dat dovadă de o personalitate violentă și fără scrupule”

 

Judecătorul Mario La Rosa, în motivarea cu care a confirmat încarcerarea lui M.D., folosește termeni fără echivoc: „Românul a dat dovadă de o personalitate violentă și fără scrupule”.

Reconstituirea a ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 3 mai este înfiorătoare. Fata, împreună cu un băiat de aceeași vârstă, s-au dus la un teren dezafectat din Latina Scalo. O zonă industrială abandonată unde cuplurile merg adesea să se întâlnească. Acolo cei doi l-au întâlnit pe român, care, la rândul său, se refugiase în acea locație după ce a fost dat afară din casă de către proprietar.

Bărbatul de naționalitate română, potrivit relatării minorilor era drogat, iar cei trei au început inițial o conversație. Ceva ar fi izbucnit în românul de 31 de ani, iar acesta l-a atacat mai întâi pe băiat, lovindu-l cu pumnii și lăsându-l la pământ. După s-a urcat în mașină cu fata. Era ora 20.30.

Potrivit reconstituirii anchetatorilor, minora a rămas în compania românului timp de patru ore, adică până când acesta a părăsit mașina cu ea la bord. În acest timp, mai mult de o oră și jumătate ar fi folosit violența asupra minorei. În rechizitoriu, acuzația este că acesta a scos-o cu forța din mașină și a violat-o. M.D. s-a apărat susținând că fata ar fi fost de acord.

Vezi și: Italia. Minoră de 16 ani, răpită și agresată o noapte întreagă de un român. Poliția este pe urmele sale

 

Versiunea suspectului

 

Apărat de avocata Adriana Anzeloni, M.D. nu a ezitat să răspundă la întrebările judecătorului, oferind propria reconstituire a celor întâmplate. El a explicat mai întâi că fata a fost de acord să întrețină relații intime și că nu a violat-o.

El a reconstituit seara în care au avut loc evenimentele, susținând că se afla deja la locul dezafectat de la Latina Scalo când au sosit cei doi tineri. El se droga, iar băiatul a scos de asemenea un joint să îl fumeze. În ceea ce privește motivul pentru care a plecat cu tânăra, a precizat că "s-a dus să caute marfa".

În plus, în opinia sa, fetița nu se afla într-o situație periculoasă, deoarece ar fi primit mai multe apeluri pe telefonul mobil în timp ce se afla cu el. Dar judecătorul nu l-a crezut pe român, confirmând arestul pentru acuzația gravă de agresiune sexuală asupra unui copil, conform presei străine.

 

---------------------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG     

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N      

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel