Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O nouă lege intră în vigoare în Italia. Ce se întâmplă cu elevii care nu sunt vaccinați
WhatsApp
Elevii din Italia nu vor mai fi primiți la școală dacă nu fac dovada faptului că au fost vaccinați, decizia fiind anunțată după luni de dezbateri naționale privind introducerea obligativității vaccinării, relatează BBC News. 

Potrivit noii legi, copiii de până la șase ani vor fi excluși de la grădiniță și creșe dacă nu fac dovada că au fost vaccinați. În cazul celor care au vârste între 6 și 16 ani, autoritățile nu le pot interzice să vină la școală, însă părinții riscă amenzi de până la 560 de dolari, informează HotNews.ro.

Citește și Italia. Barul ROMÂNCEI care a ÎNFRUNTAT Mafia, VIZITAT de premierul Giuseppe Conte (VIDEO)

Noua lege privind obligativitatea vaccinării a fost adoptată în contextul în care Italia s-a confruntat cu o epidemie de rujeolă, iar autoritățile italiene susțin că rata vaccinării a crescut de la implementarea actului normativ.

Potrivit așa-zisei legi Lorenzin - care poartă numele fostului ministru al sănătății care a introdus această reglementare - copiii trebuie să fie imunizați înainte de a merge la școală, ceea ce înseamnă că trebuie să fie vaccinați pentru rujeolă, rubeolă, varicelă, oreion, poliomielită.

Citește și ROMÂNII din DIASPORA se alătură PROTESTULUI de 15 minute

Termenul limită până la care cei vizați trebuia să facă dovada că au fost vaccinați a fost stabilit inițial la 10 martie, dar a fost prelungit.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel