O femeie afgană a născut o fetiţă la bordul aeronavei care o evacua din Afganistan, imediat după ce a aterizat baza aeriană Ramstein din Germania, sâmbătă, scrie CNN.
Femeia a intrat în travaliu la bordul aeronavei de transport C-17, în a doua parte a călătoriei sale când fugea de talibani, anunţă aviaţia americană, pe Twitter.
Aviaţia americană a mai dezvăluit că proaspăta mămică a început să aibă complicaţii în timp ce avionul se afla la altitudine, din cauza presiunii scăzute, aşa că „pilotul a decis să coboare în altitudine pentru a mări presiunea din aeronavă. Aşa am stabilizat situaţia şi am salvat viaţa mamei“.
Când avionul a aterizat la baza din Germania, personalul medical militar a asistat-o pe femeie la naştere.
Mama şi bebeluşul, o fetiţă, au fost transportate la o clinică medicală din apropiere, iar starea lor este bună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News