Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nouă strategie în Londra, după ce foarte puțini contacți au respectat izolarea la domiciliu
WhatsApp
Pentru că mai puțin de jumătate dintre persoanele de contact ale celor infectați cu Sars Cov 2 respectă izolarea la domiciliu de 14 zile, Londra vrea să schimbe procedurile.

„Suspecții” vor avea posibilitatea să facă zilnic teste rapide timp de o săptămână. Dacă ies toate negative atunci pot ieși din izolare. Proiectul-pilot va fi testat în Liverpool începând de joi.

Pe de altă parte, în Statele Unite îmbonăvirile cresc săptămânal cu peste un milion. Iar carantina generalizată este o soluție controversată. Economiști din Paris și Milano au făcut un calcul amețitor: închiderea afacerilor în perioada martie-mai a salvat 29.000 de vieți la un cost de 169 de miliarde de dolari, cu alte cuvinte, 6 milioane de dolari de persoană.

 

„Nu este momentul să lăsăm virusul să bântuie”

 

Anunţând ridicarea carantinei începând de miercurea viitoare, premierul Boris Johnson a ţinut să sublinieze că oamenii trebuie să fie precauţi şi responsabili cel puţin până în martie.

„Chiar şi cu vaccinurile aprobate, chiar dacă se respectă calendarul producţiei, tot mai sunt luni întregi până vaccinăm populaţia. Şi aceste luni vor fi foarte grele. Sunt luni de iarnă. Cu auspicii favorabile, şi, insist, vorbesc ipotetic, ar urma ca până la Paşte să vaccinăm marea majoritate a oamenilor care au nevoie de protecţie. Ştiu că mulţi dintre noi vor şi au nevoie să fie alături de familii de Crăciun. Dar nu este momentul să lăsăm virusul să bântuie doar de dragul petrecerilor de Crăciun”, a declarat Boris Johnson, potrivit Știrile PRO TV.

„Rămânem deja fără asistente medicale şi medici pneumologi, situaţia e înspăimântătoare şi nu mai ştim cum să ne rugăm de americani să-şi petreacă Ziua Recunoştinţei acasă”, a precizat Megan Ranney, Brown University.

 

„Vreau ca poporul american să ştie că suntem într-un moment critic al luptei noastre cu pandemia”

 

O femeie din Alabama tocmai a fost externată după 233 de zile de spitalizare. Diagnosticată în aprilie, a stat conectată multe săptămâni la ventilator, după care a suferit multiple complicaţii, inclusiv o hemoragie cerebrală.

„Nu mai ştiu de câte ori ne-a spus că, dacă e timpul să se ducă, ea e pregătită. Dar uite că nu i-a venit vremea. Se pare însă că nici aceste mărturii, nici recomandările experţilor nu-i înduplecă pe americani să renunţe la planurile de Ziua Recunoştinţei”, susține o rudă.

„Vreau ca poporul american să ştie că suntem într-un moment critic al luptei noastre cu pandemia, în toate privinţele: cazuri, rată de pozitivare, spitalizări, decese. Vă cer, vă implor, mai rezistaţi un pic! Ţineţi sărbătorile într-un mod restrâns şi intelligent anul acesta!”, a declarat Jerome Adams medic.

Potrivit Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor, jumătate dintre cei recent infectaţi au luat virusul de la asimptomatici.

Dacă însă niciun argument nu-i convinge, atunci specialiştii insistă asupra unor măsuri esenţiale.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel