Norvegienii se pot lăuda că au învins pandemia de Covid. De mâine, 25 septembrie, vor fi reluate toate activitățile sociale, economice fără a purta masca de protecție. De asemenea, este permisă intrarea în cafenele, baruri, restaurante și săli de spectacol în mod liber, fără a fi nevoie de certificatul verde digital, informează Hotnews care citează Reuters.
Guvernul a luat această decizie după ce populația a ajuns la imunitate colectivă. Peste 70% dintre norvegieni sunt vaccinați anti-Covid.
„ Au trecut 561 de zile de când am introdus cele mai dure măsuri din Norvegia pe timp de pace (...) Acum a venit timpul să ne întoarcem la viața normală de zi cu zi”, a declarat premierul Erna Solberg, menționează sursa citată.
Astfel, toate unitățile de învățământ vor avea cursuri în format fizic, iar agenții economici își vor desfășura activitatea la fel ca înainte de pandemie. Campania de vaccinare împotriva coronavirusului a mers excelent în această țară. Oficialii Guvernului spun că se așteaptă la o relansare economică. Se așteaptă ca europenii din statele cu restricții dure să ia cu asalt această țară, ceea ce ar putea duce la o posibilă creștere a cazurilor de de Covid „ de import”, Cu toate acestea, premierul Norvegiei mizează pe eficiența vaccinului.
„Mulțumesc foarte mult, Norvegia”, a mai exclamat premierul Solberg, pentru sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News