Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noile restricții din Italia. Ambasada României, MESAJ pentru românii din peninsulă
WhatsApp
Ambasada României în Italia a transmis un mesaj pentru cetăţeni români cu privire restricţiile adoptate recent în peninsulă.

"Vă reamintim că, începând cu data de 18 octombrie 2020, autoritățile italiene au adoptat noi măsuri restrictive pentru a limita infectarea cu virusul Sars-Cov-2.

Principalele măsuri adoptate, în vigoare până la 13 noiembrie, sunt:

- Este obligatorie, pe întreg teritoriul italian, purtarea măștii în aer liber, în prezența altor persoane. Purtarea măștii este, de asemenea, obligatorie în toate spațiile închise, cu excepția locuințelor private. Se recomandă utilizarea măștilor și în locuințele private, în cazul în care sunt prezente persoane care nu conviețuiesc.

- De la obligativitatea purtării măștii de protecție sunt exceptate următoarele categorii: persoanele care desfășoară activități sportive, copiii cu vârsta până la 6 ani, persoanele cu patologii și dizabilități incompatibile cu folosirea măștii, precum și cei care prin interacțiunea cu persoanele menționate anterior se regăsesc în aceeași situație de incompatibilitate.

- Este obligatorie păstrarea distanței de siguranță de cel puțin un metru între persoane.

- Sunt interzise adunările între persoane, atât în spații închise cât și în aer liber.

- Activitățile în baruri, pub-uri, restaurante, cofetării, etc. sunt permise până la ora 24.00 cu consum la masă și până la ora 18.00 dacă nu există această posibilitate. Unitățile trebuie să afișeze capacitatea maximă de persoane care pot intra în local, în condițiile respectării normelor de distanțare.

- Se recomandă evitarea petrecerilor private și a primirii în locuințe private a peste 6 persoane care nu conviețuiesc.

- Petrecerile pentru celebrarea ceremoniilor civile sau religioase sunt permise cu participarea unui număr maxim de 30 de persoane.

- Nu sunt permise competițiile și concursurile sportive amatoriale.

Pentru mai multe informații: http://roma.mae.ro/local-news/2927",  a transmis Ambasada României în Italia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel