Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi restricții în Danemarca, de teama tulpinei britanice a COVID-19
WhatsApp
Danemarca a instituit de astăzi noi restricții împotriva epidemiei de coronavirus. Astfel, sunt interzise reuniunile publice cu mai mult de cinci persoane, iar guvernul danez estimează că noua tulpină a coronavirusului din Marea Britanie va deveni varianta dominantă în țară la jumătatea lunii februarie

În Danemarca au fost descoperite, până în prezent, aproape 800 de de cazuri de COVID-19 cu noua tulpină. „Situaţia este gravă. O evoluţie nouă şi îngrijorătoare a pandemiei ne-a lovit – mutaţia britanică a coronavirsului, care este o variantă mai contagioasă”, a declarat premierul danez Mette Frederiksen, care a recomandat populaţiei să rămână în case cât mai mult posibil.

Interzicerea reuniunilor a mai mult de cinci persoane intră în vigoare de miercuri şi va fi deocamdată valabilă până pe 17 ianuarie. Totodată, danezii sunt îndemnați să lucreze pe cât posibil de acasă, iar distanța în magazine să fie păstrată la minimum doi metri. Magazinele, cu excepția celor alimentare și a farmaciilor, sunt închise.

Aceeași decizie a fost aplicată și pentru barurile, restaurantele, teatrele, cinematografele, muzeele. Totodată, persoanele din Marea Britanie pot intra în Danemarca doar dacă prezintă un test COVID-19 negativ. Măsura ar putea fi aplicată și pentru alte țări, ca Africa de Sud, de exemplu, unde a fost descoperită încă o tulpină nouă de coronavirus, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel