Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nicușor Dan dă RADET în judecată
WhatsApp
Deputatul Nicușor Dan dă în judecată RADET. Dan spune că RADET refuză să comunice numărul avariile la rețelele de termoficare.

Deputatul Nicușor Dan spune că dă în judecată RADET pentru “bătaia de joc la adresa bucureștenilor”, mii de oameni stând zilnic în frig.

"Am decis să dau în judecată RADET pentru că refuză să comunice informații publice, din dorința de a ascunde situația dezastruoasă în care se află regia, în urma lipsei de implicare și nepriceperii actualei administrații locale.

Am solicitat RADET, în baza Legii privind liberul acces la informațiile de interes public, situația avariilor la rețeaua de termoficare, de la 1 noiembrie și până în prezent, precum și numărul sesizărilor primite de la cetățeni în aceeași perioadă.

După aproape două săptămâni, RADET mi-a trimis Comunicatul de presă al Primăriei Generale, întins pe șase pagini, în care Gabriela Firea se lamentează, aruncă vina pe primarii dinaintea ei pentru situația în care se află RADET și desigur vine cu noi promisiuni pentru viitor.

Nimic concret pentru prezent, nicio măsură pentru ca bucureștenii să nu mai înghețe cu miile în această iarnă în casele lor, în condițiile în care își plătesc la zi facturile către RADET.

Răspunsul RADET nu are nicio legătură cu solicitarea mea, este o bătaie de joc la adresa bucureștenilor care îmi trimit mesaje constant privind problemele pe care le au cu apa caldă și căldura, precum și modul în care îi tratează angajații regiei atunci când le semnalează situațiile din teren.

Bucureștenii nu așteaptă de la RADET elogii la adresa Gabrielei Firea, așa cum sunt în cuprinsul comunicatului de presă, așteaptă respect și soluții la problemele lor.

Voi merge mai departe, în instanță, pentru a obține răspunsuri la solicitarea mea și îi încurajez în continuare pe bucureșteni să îmi trimită mesaje cu avariile și cu livrările de apa caldă și căldură sub parametrii normali pentru a realiza împreună #HartaFriguluiRADET.", scrie Nicușor Dan pe Facebook.

Nicușor Dan face publică și harta frigului din România.


 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel