Potrivit unor surse apropiate acestui dosar, negociatorii s-au ''pus de acord'' să evite strângerile de mâini, pentru a limita riscurile propagării virusului.
La dispoziţia membrilor delegaţiei britanice au fost puşi dezinfectanţi, a precizat una dintre sursele citate.
După deschiderea de luni, marcată mai ales de o întâlnire între negociatorul-şef al UE Michel Barnier şi omologul său britanic David Frost, discuţiile de marţi vor fi mult mai substanţiale.
Chestiuni cruciale precum condiţiile de concurenţă, pescuitul şi reglementarea diferendelor în viitorul acord vor fi abordate pentru prima dată.
Această primă rundă de discuţii între UE şi Londra se va încheia joi la prânz şi va fi urmată de o conferinţă de presă a lui Michel Barnier. Negociatorul-şef britanic va rămâne de asemenea în Bruxelles până joi, a precizat un diplomat european.
Următoarele runde de negocieri se vor desfăşura alternativ la Bruxelles şi Londra, cu o frecvenţă de 2-3 săptămâni.
Regatul Unit - care a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie - şi blocul comunitar speră să ajungă până la finalul anului la un consens asupra viitoarei lor relaţii, pentru a evita un 'no deal' cu urmări economice brutale, dar ambiţiile celor două părţi sunt divergente, aşa cum a arătat şi prima zi a discuţiilor, luni.
Într-un mesaj pe Twitter, Barnier şi-a reiterat dorinţa de a încheia un ''parteneriat ambiţios şi echitabil'' cu Londra, în timp ce Regatul Unit nu aşteaptă nimic altceva decât ''un acord de liber schimb ce respectă deplin'' independenţa sa.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News