Pacientul infectat cu mutaţia braziliană a coronavirusului a aterizat joi pe aeroportul din Frankfurt, venind din Brazilia, şi este asimptomatic. Încă nu a fost finalizată secvenţierea genomului, care va confirma dacă într-adevăr este vorba despre o infectare cu această tulpină.
Cancelarul german Angela Merkel a cerut joi ca toate eforturile să se concentreze pe evitarea răspândirii mutaţiilor coronavirusului SARS-CoV-2, pentru a se evita un al treilea val epidemic, şi a insistat că orice decizie de reactivare a vieţii publice trebuie luată cu mare atenţie.
Ea a calificat drept o ''veste bună'' că în Germania ''în sfârşit'' numărul noilor cazuri de COVID-19 începe să scadă, dar cel al deceselor rămâne foarte ridicat şi a atenţionat din nou că răspândirea mutaţiilor mai contagioase poate agrava şi mai mult situaţia, la fel ca în Marea Britanie, unde spitalele sunt copleşite.
Germania a înregistrat în ultimele 24 de ore 859 de decese asociate COVID-19 şi 17.862 de noi infectări confirmate.
Cele trei mutaţii ale coronavirusului SARS-CoV-2 detectate în Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia implică un risc foarte ridicat pentru Europa, întrucât ele sporesc transmisibilitatea virusului, a avertizat de asemenea joi Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC), care îndeamnă statele UE să impună restricţii antiepidemice mai stricte, nicidecum să le relaxeze, să intensifice testarea şi mai ales activitatea de secvenţiere pentru a identifica noile mutaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News