Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Muncitorii români ținuți în carantină într-un hotel ce fusese închis de 26 de ani, în Polinezia Franceză
WhatsApp
Primii muncitori sezonieri au ajuns, luna aceasta, în Polinezia Franceză. Cei 30 de oameni, printre care și români, au fost cazați într-un hotel dn Tahiti. Ionuț, unul dintre cei care  și-au petrecut 14 zile în izolare, a fost fermecat de priveliștea locului în care a fost obligat să stea în carantină, deși hotelul în care a locuit nu mai fusese deschid de 26 de ani.

Primii pasageri plasați în izolare au ajuns în Polinezia pe 13 februarie. Cazați în hoteluri din Tahiti, perioada lor de carantinare s-a terminat.

La sfârșitul celor 14 zile de izolare într-un hotel din Puunui, primii muncitori sezonieri care au ajuns în Polinezia Franceză pentru a face pregătirile sezonul estival își pot desfășura acum activitatea în Polinezia. Cu ei, în izolare, a mai stat și echipajul unei companii de transport maritim.

„A fost bine, a fost frumos. Pentru mine, care am văzut această priveliște pentru prima dată, este ca și cum aș vedea Paradisul“, a afirmat Ionuț O., un muncitor român, la ieșirea din izolare. „Personalul a fost foarte drăguț, politicos și ne-a făcut să ne simțim ca acasă“, a adăugat el.

Colegul său francez, Romain, chiar regretă că a plecat: „Pentru a trece timpul, am jucat pétanque, fotbal, volei, dansam pentru fete, făceam coroane de flori ... aproape ca o vacanță, fără a putea ieși la mare”.

Muncitorii români ținuți în carantină într-un hotel ce fusese închis de 26 de ani

 

Dar izolarea lor nu a fost deloc ieftină. 6.000 de  franci francezi (CFP) pe zi, inclusiv trei mese, a fost tariful pentru ei. Aproximativ 700 de euro pentru cele 14 zile. 

„Singura problemă a fost la aeroport. Ne-am urcat într-un autobuz. Șoferul ne-a spus că facem o oră și un sfert pe drum, nu știam unde mergem. Era întuneric. Când am ajuns aici, nu știam locul. Ulterior, a mers bine, dar la început a fost stresant", a afirmat un alt lucrător sezonier, citează la1ere.francetvinfo.fr.

Dar cele 2 săptămâni de izolare a adus beneficii și hotelului unde au fost cazați, care au creat 12 locuri de muncă. Pentru acest hotel, care a fost închis timp de 26 de ani, această săptămână a venit ca o binecuvântare. Conducerea hotelului speră acum să redeschidă într-o zi pentru turiștii autentici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel