Astăzi, luni, 5 decembrie, muncitorii au plecat hotărâți să protesteze și în Zagreb, acolo unde se află sediul social al companiei energetice croate INA, proprietara rafinăriei și să își ceară drepturile și salariile pentru toată munca depusă.
Proprietarul și directorul acestei firme bucureștene, Giuseppe Basile, i-a însoțit pe români la protest și a declarat că muncitorii au sprijinul Consulatului Onorific al României la Rijeka. De asemenea, Basile a mai spus că ține legătura și cu Ambasada României la Zagreb.
„Chiar acum noi am plecat de la Zagreb, unde am avut de dimineață protestul. Am fost primiți de cei de la INA, care au venit afară și au dorit să vorbească cu mine și un reprezentant de-al angajaților mei.
Chiar ne-au confirmat că ei au grijă să țină legătura în fiecare zi cu KT-KINETICS TECHONOLGY și cu grupul Christof Industries, România. Și ei doresc ca problema să fie rezolvată cât de repede și vor chiar să fim operativi în șantier.
Românii au primit feedback foarte pozitiv pentru munca lor, iar noi suntem foarte mândri pentru asta. Însă le-am zis, ok, dar înainte să vorbim despre viitor, hai să vorbim de trecut și de prezent. Ce ne-au garantat este că ei fac tot posibilul ca problema să fie rezolvată cât de repede se poate, să nu se ajungă până la Crăciun.
Deja de zilele trecute am primit o scrisoare de la INA în care ne-au confirmat implicarea lor zilnică pentru rezolvarea problemei. Dar pur și simplu ei nu au drept să plătească firma noastră, pentru că este un lanț de la INA până la contractori. În schimb, KT-KINETICS TECHONOLGY, ei au obligația de a verifica orice subcontractor că a fost plătit. Din punctul nostru de vedere „mingea” este în teren la KT-KINETICS TECHONOLGY. Noi deja știam că problema este de la ei, dar acum avem și confirmare de la INA. ”, a declarat în exclusivitate pentru Știridiaspora.ro, Giuseppe Basile.
„Chiar dacă nu au confirmat că românii vor pleca acasă de Crăciun cu banii, au declarat că doresc ca problema să fie rezolvată cât de repede se poate. Aceasta a fost dorința mea: sunteți implicați și în legătură cu KT-KINETICS TECHONOLGY și Christof Industries, dar hai să nu ajungem prea departe.
Proiectul în momentul de față este oprit pentru că nu suntem singurii în situația asta, sunt foarte multe firme și foarte mulți muncitori. Nimeni nu vorbește, nu zice nimic, dar nu suntem singuri. Noi nu ne închidem gura și nu plecăm până nu vedem banii. Aceasta a fost promisiunea noastră!”, a mai spus Giuseppe Basile în exclusivitate pentru Știridiaspora.ro
Muncitorii români cer plata ultimelor două salarii pentru lucrările de modernizare a rafinăriei de petrol din orașul Urinje, deoarece nu pot pleca acasă de sărbători.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News