Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Motorul unui avion cu pasageri a luat foc în aer. Un bărbat în genunchi, după ce aeronava a reușit să aterizeze: „Am crezut că o să murim”
WhatsApp
Imediat după decolare, turbina dreaptă a unui avion s-a aprins după ce a lovit o pasăre. După o aterizare de urgență reușită, un pasager și-a exprimat recunoștința într-un mod special.
Motorul unui avion cu pasageri a luat foc în aer. Un bărbat în genunchi, după ce aeronava a reușit să aterizeze. Foto - pixabay.com

Într-un videoclip făcut de un pasager se verde cum din turbina avionului sar scântei. La scurt timp după decolare, un incendiu a izbucnit în motorul avionului. De vină ar fi o pasăre, care a lovit motorul și a provocat turbulențele.

Zborul LA3361 al companiei aeriene LATAM a decolat conform programului în seara zilei de 12 noiembrie. Trebuia să zboare de pe aeroportul Luis Eduardo Magalhaes din Brazilia spre Aeroportul Internațional Guarulhos din São Paulo. Dar la doar câteva minute după decolare, avionul a trebuit să se întoarcă înapoi.

Turbina din dreapta a Aeronavei A321 a fost lovită de o pasăre. Pasărea a fost trasă în motor, provocând un incendiu. Pilotul s-a întors  spre aeroportul de pe care tocmai decolase. După ce a survolat de două ori pista, o aterizare de urgență. La scurt timp după aterizare, flăcările au cuprins tot motorul, relatează New York Post.

„A fost un moment de teroare pe care l-am trăit. Un șoc mare”

 

După aterizare, pasagerii l-au aplaudat pe pilot, copilotul și echipajul. Un bărbat și-a exprimat recunoștința într-un mod cu totul special. El s-a hotărât să le mulțumească salvatorilor săi în genunchi. Un videoclip filmat în timpul evacuării avionului îl arată pe bărbatul îngenuncheat afară din avion.

Într-un interviu acordat portalului brazilian de știri G1, pasagerul Marcelo de Oliveira a declarat: „A fost un moment de teroare pe care l-am trăit. Un șoc mare, dar slavă Domnului totul s-a terminat cu bine. Ne-am panicat. Am crezut că vom muri”.

Niciunul dintre pasageri nu a fost rănit. Într-o declarație pentru New York Post, compania aeriană a anunțat că va lua toate măsurile necesare pentru a asigura un transport în siguranță. Pasagerii au fost  transportați la destinație cu zboruri alternative. Deși incidentul a fost un șoc pentru toți cei implicați, pasagerii subliniază importanța echipajului bine pregătit și a măsurilor stricte de siguranță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel