Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MODIFICĂRI în contractele de muncă ale badantelor din Italia. ADRI: „Acești lucrători invizibili îşi vor găsi recunoaşterea“
WhatsApp
Badantele şi menajerele din Italia devin „asistenți de familie”, care vor fi plasaţi la diferite niveluri în grila de salarii în funcție de locul de muncă. Modificările se regăsesc în noul contract colectiv de muncă la nivel naţional, care va intra în vigoare la 1 octombrie 2020 şi aduce mai multe schimbări pentru cei aproximativ 860.000 de lucrători din acest sector.  

Silvia Dumitrache, preşedintele ADRI (Associazione Donne Romene in Italia), a explicat, pentru StiriDiaspora.ro, care sunt principalele modificări aduse de noul contract colectiv de muncă. Printre acestea se numără şi introducerea a patru nivele de salarizare, în funcţie de pregătire si de atribuţii.

„După patru ani a fost semnat un nou contract colectiv de muncă la nivel naţional. Sindicatele şi organizaţiile angajatorilor de lucrători casnici au căzut de acord, iar contactul în forma sa finală va intra în vigoare de la 1 octombrie şi va fi valabil până în 2022. 

Contractul vine cu mai multe noutăţi. Există patru nivele de salarizare, în funcţie de pregătire si de atribuţii. Se schimbă si denumirea: asistent familial. Prin noul contract, se profesionalizează această figură, care se focalizează pe îngrijirea persoanei şi nu a casei. Mai mult, se face distincţia între menajeră şi asistent de familie. Salariul unei asistente familiale sau babysitter crește cu 100-116 euro în funcţie de munca prestată: dacă se ocupă de persoane invalide sau de minori“, a explicat Silvia Dumitrache.

Citeşte şi: Italia. ADIO badante și menajere! Se schimbă contractele de muncă: Mai mulţi bani şi protecţie pentru „asistenții de familie“

 

1. silvia_dum... (silvia_dumitrache.jpg)

O nouă figură profesională, cea de asistent educator

 

În noul contract apare o nouă categorie profesională, cea de asistent educator, care se va ocupa de persoane şi copiii cu probleme psihice sau relaţionale diverse la domiciliul  acestora.

„Apare o nouă figură profesională: asistent educator (cu cursuri deja urmate) care se ocupa de persoane şi copiii cu probleme psihice sau relaţionale diverse la domiciliul  acestora. Urmează să fie definite şi facilităţile fiscale în favoarea angajatorului, adică a familiilor care încheie contracte de muncă cu lucrătorii în cazul în care asistatul are nevoie de îngrijire nocturnă şi a casei.

Pentru a-şi spori şansele de angajare, lucrătorii vor avea posibilitatea să urmeze cursuri de specializare. De asemenea, se pot înscrie într-un registru naţional (ALBO), indicând calificarea pe care o au. La angajare vor fi favorizate dacă numele lor se va regăsi în acest registru“, mai spune Silvia Dumitrache.

 

„Îşi propune să scoată la suprafaţă munca la negru“

 

Acest nou contract își propune să eradicheze munca la negru, în acestă situaţie regăsindu-se 50% dintre lucrătoare. 

„Noul contract de muncă îşi propune să scoată la suprafaţă munca la negru, situaţie în care se găsesc astăzi 50% dintre lucrătoare. El va fi aplicat celor 860.000 de lucrători cu acte în regulă din cei peste 2 milioane care muncesc la negru. În ceea ce privesc salariile, acestea cresc cu 12 euro pe lună începând cu luna ianuarie, în funcţie de nivelul de încadrare, iar celor care au urmat cursuri de formare profesională şi au obţinut un certificat de calitate vor beneficia de o majorare salarială de încă 10 euro lunar“, mai spune Silvia Dumitrache.

 

„Bani nu sunt pe măsura muncii depuse“

 

Volumul de muncă rămâne mare, la fel şi responsabilităţile, dar contractul reprezintă totuși un pas înainte. 

„Bani nu sunt, însă, pe măsura muncii pe care o depun lucrătoarele. Volumul de muncă, responsabilitatea şi cunoştinţele pe care trebuie să le deţină rămân mari, iar remuneraţia mică. Din păcate, nici controale nu se fac, care ar demonstra că sunt încă multe familii care nu încheie contracte de muncă sau nu declară timpii de muncă reali ai lucrătorului, nu le respectă orele libere zilnice şi nici zilele libere săptămânale.

Sunt şi cazuri în care hrana sau condiţiile de muncă şi trai sunt departe de normele stabilite de lege şi se cere mereu înţelegere şi colaborare mai multă doar din parte lucrătorului. Acest nou contract reprezintă totuşi un pas înainte, iar noul „certificat de calitate” și codul deontologic pentru asistente familiale, menajere și bone, introduse recent, sporesc posibilitatea de angajare şi oferă o salarizare mai bună în funcţie de competentele dobândite şi atestate“, mai spune Silvia Dumitrache.

 

„Mulţi nu-şi doresc angajaţi cu forme legale...“

 

Preşedintele ADRI spune că totul rămâne pe seama familiilor, iar statul nu vine cu niciun ajutor financiar.

„Statul nu vine cu nimic în completare. Totul rămâne pe seama familiilor, ceea ce va crea probleme. Multe familii nu vor să recunoască orele de muncă prestate. În privința salariilor, o parte din bani intră pe card, iar o parte se dau în mână, ceea ce înseamnă o contribuţie mai mică plătită la pensie. Din acest motiv, mulţi nu-şi doresc angajaţi cu forme legale. Desigur, rămâne la latitudinea lucrătorului să denunţe ilegalităţile şi abuzurile.

Să sperăm că, în curând, această categorie de lucrători invizibilă până nu de mult, dar apreciată şi esenţială, să-şi găsească recunoaşterea atât în legislaţie, cât şi în viata cotidiană“, a conchis Silvia Dumitrache.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel