Discuţia a abordat stadiul negocierilor dintre UE şi Regatul Unit privind viitorul acord de parteneriat şi perspectivele de avansare a procesului în perioada următoare, arată sursa citată.
"Ministrul a reiterat obiectivul României privind agrearea unui acord ambiţios şi cuprinzător, care să reglementeze spectrul larg al domeniilor de interes prioritar pentru ambele părţi, inclusiv în contextul în care Regatul Unit va rămâne un partener special al Uniunii Europene", precizează MAE.
Potrivit MAE, Aurescu a reconfirmat susţinerea României pentru negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, şi pentru mandatul acestuia şi a exprimat încrederea în strategia şi viziunea sa privind desfăşurarea rundelor viitoare de negociere, inclusiv urmare liniilor agreate, în cursul zilei de luni, la Conferinţa la Nivel Înalt UE-Regatul Unit.
Ministrul a mai subliniat importanţa unui rezultat "echilibrat" din perspectiva tuturor componentelor viitorului acord UE-Regatul Unit, în beneficiul statelor membre şi al cetăţenilor europeni. "A arătat că România urmăreşte deopotrivă componenta comercială a viitorului Acord, care trebuie însoţită de condiţii de concurenţă echitabilă adecvate, cât şi alte aspecte importante referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială, mobilitatea persoanelor şi transport, aspecte de interes direct pentru România şi cetăţenii români", se menţionează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News