Marea Britanie a părăsit UE la 31 ianuarie. Discuţiile vizând stabilirea viitoarelor sale legături cu blocul comunitar stagnează şi unii britanici se tem că îşi vor pierde dreptul de a trăi şi lucra în Germania, cea mai mare economie a Europei.
De obicei, britanicii trebuie să fi trăit în Germania timp de opt ani pentru a se califica pentru cetăţenie. Cererile durează mai mult de şase luni pentru a fi procesate. Britanicii puteau obţine dubla cetăţenie în timp ce Marea Britanie era încă membră a UE.
În 2019, aproximativ 128.900 de străini au obţinut cetăţenia germană, o creştere de 15% faţă de anul anterior. Aproape jumătate din această creştere s-a datorat numărului tot mai mare de britanici care au fost naturalizaţi, a declarat Oficiul Federal de Statistică într-un comunicat.
Aproximativ 14.600 de britanici au fost naturalizaţi în 2019, mai mult decât în ultimii doi ani împreună. În 2015, înainte de referendumul asupra Brexit, doar 600 de britanici au fost naturalizaţi, potrivit Oficiului.
Celelalte naţionalităţi cu numărul cel mai mare de naturalizări în Germania anul trecut sunt turcii (16.200), polonezii (6.000), românii (5.800) şi irakienii (4.600).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News