'Aceste condiţii de viaţă necesită o ameliorare urgentă', a subliniat Grandi, după ce a vizitat tabăra Moria.
'Oricare ar fi situaţia acestor oameni, nu putem accepta ca ei să trăiască în condiţii atât de mizerabile, expuşi la violenţă şi la exploatare', a adăugat responsabilul ONU, aflat timp de două zile în Grecia, principala poartă de intrare a migranţilor în Europa.
Vizita sa intervine în contextul în care guvernul conservator grec a anunţat un amplu program de reformare a taberelor de migranţi de pe cele cinci insule din Egeea cele mai expuse din cauza apropierii lor de Turcia.
Potrivit autorităţilor elene, peste 39.000 de solicitanţi de azil se află în prezent pe insulele Lesbos, Samos, Chios, Leros şi Kos, iar alte sute continuă să sosească zilnic.
Se iau măsuri
Guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis a anunţat săptămâna trecută închiderea celor mai aglomerate şi insalubre trei tabere şi înlocuirea lor cu centre închise, precum şi triplarea capacităţilor de primire de pe Lesbos, Samos şi Chios.
Guvernul a mai promis returnarea în Turcia a 10.00 de persoane cărora le-a fost respinsă cererea de azil şi transferul a 20.000 de solicitanţi de azil în partea continentală a Greciei, unde însă, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii, s-ar afla deja 22.000 de persoane în tabere supraaglomerate.
Kyriakos Mitsotakis s-a mai angajat la relocarea rapidă a peste 4.000 de minori neînsoţiţi aflaţi pe insulele din Egeea, după ce nu a reuşit să convingă statele membre ale Uniunii Europene să preia aproape 3.000 dintre ei.
Înaltul comisar al ONU, care urmează să aibă o întâlnire cu premierul Mitstotakis în cursul după-amiezii, a afirmat că susţine 'deplin' acest proiect.
El s-a declarat 'foarte preocupat', la fel ca prim-ministrul grec, 'de soarta copiilor', mai ales a 'celor care călătoresc singuri'.
'Europa trebuie să facă mai mult pentru Grecia (...) ţara cea mai afectată în prezent', a mai spus Grandi după vizita în tabăra Moria, unde sunt găzduiţi 13.000 de migranţi, un număr triplu faţă de capacitatea de primire.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News