Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Microbuz cu români, accident cumplit pe autostradă în Italia: Un mort și cinci răniți
WhatsApp
Accident cumplit în Italia. Un român a murit și cinci au fost răniți, după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit de un camion pe Autostradă.  

Publicitate

Accident cumplit în Italia, pe A13, în apropiere de Rovigo, din cauza ceții: un microbuz plin cu români s-a ciocnit de camionul aflat în fața sa. Bilanțul accidentului: un român de 34 de ani decedat și alte cinci persoane rănite.

Potrivit presei locale, microbuzul s-a izbit de remorca unui camion articulat din fața sa. Impactul a fost deosebit de puternic, sunetul fiind aproape ca cel al unei bombe. Dovadă a impactului este caroseria zdrobită ca o cutie. Teribilul accident a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 1 iunie, de-a lungul autostrăzii A13 Bologna-Padova în tronsonul dintre Occhiobello (Rovigo) și Ferrara Sud, spre Bologna.

Un român de 34 de ani a murit în urma impactului

 

În urma impactului, un român de 34 de ani, pe nume Mocanu Petrică, a decedat. El călătorea în dubă alături de alți cinci români, trei bărbați și două femei între 35 și 43 de ani. Toți pasagerii au fost răniți, fiind transferați de urgență cu ambulanțele la spitalul Sant’Anna di Cona. Cei cinci au răni și traumatisme de diferite grade, dar niciunul dintre ei nu se află în pericol de moarte.

Autoritățile au încercat să intervină cu un elicopter de salvare, însă acesta a revenit la bază gol, din cauza ceții dense.

Accidentul a provocat o coadă de cinci kilometri spre Bologna. Sunt în desfășurare cercetări efectuate de către polițiștii rutieri care au efectuat sondajele și au evacuat traficul limitat la o singură bandă.

Cercetările vor stabili dinamica și modul în care s-a petrecut accidentul mortal, urmând ca în cel mai scurt timp să fie deschisă o anchetă de către procuror.

Ceață foarte densă la ora accidentului

 

Deși anchetatorii nu au stabilit cauza accidentului, se pare că un rol decisiv l-ar fi avut și ceața, care în acea zonă și la acea oră (în jurul orei 6) era densă.

Conform celor reconstruite până acum, camionul s-ar fi oprit din cauza vizibilității slabe, iar dupa în care se aflau românii ar fi intrat în el, fără ca șoferul să poată observa prezența acestuia la timp.

 

Citește mai departe:  Tânăr muncitor român, ucis în timp ce se îndrepta spre casă după ce a luat cina cu fratele său

 

Un tânăr muncitor român, în vârstă de 35 de ani, a fost ucis, azi-noapte, în drum spre casă, în Massa din Italia.

Potrivit informațiilor oferite de presa din Italia, tragedia a avut loc în jurul orei locale 00:40. Românul, care se afla pe o bicicletă, a fost lovit de un autoturism în via Verdi, în drum spre casă, după ce a luat cina cu fratele său. Bărbatul muncea ca zidar în Massa.

Se pare că șoferul mașinii, după ce l-a izbit pe român, a plecat fără să dea primul ajutor. Investigațiile urmează să stabilească cu exactitate dinamica tragicului accident.

La fața locului au intervenit carabinierii și medicii, alertați de un trecător, însă pentru român nu a fost nimic de făcut. Medicii nu au putut decât să constate moartea lui.

Carabinierii vizionează acum filmările de la camerele de supraveghere pentru a stabili autorul accidentului. Pe asfalt au fost găsite urme de frânare și o pată de sânge.

Ambasada României a susținut că înmormântarea va avea loc în țara natală a bărbatului. S-a început deja o strângere de fonduri pentru mama care locuiește în România pentru a o ajuta financiar în această grea încercare.

 

-----------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel