Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mesaj VIRAL pe Facebook, fake news. Poza care a emoționat mii de oameni
WhatsApp
O poza distribuită de mii de ori pe Facebook s-a dovedit a fi un fake news. Poza înfățișează un bebeluș care a supravieţuit prăbuşirii avionului companiei indoneziene Lion Air.

O poză distribuită de mii de ori pe Facebook şi prezentată ca înfăţişând un bebeluş care a supravieţuit prăbuşirii avionului companiei indoneziene Lion Air este o dezinformare.

Nu există supravieţuitori cunoscuţi ai prăbuşirii acestui avion în mare cu 189 de oameni la bord, la câteva minute după decolare. Poza în care apare bebeluşul a fost făcută după naufragiul unui vas în Indonezia, în iulie anul acesta.

Fotografia, însoţită de un text incorect, a circulat pe Facebook la câteva ore după tragicul accident de avion din 29 octombrie. Echipele de salvare nu au speranţă să poată găsi vreun supravieţuitor.

Numeroase postări pe Facebook afirmă că bebeluşul purtând o vestă de salvare a fost fotografiat la puţin timp după ce a fost salvat din mare în urma prăbuşirii avionului companiei Lion Air.

Una din aceste postări, distribuită de aproape 5.000 de ori în 24 de ore de la publicarea sa online, este însoţită de textul: "Mulţumesc, Doamne, că ai salvat acest copil, o victimă a zborului JT 610, îmbrăcat cu o vestă de salvare de mama sa. Din păcate, mama nu a putut fi până acum găsită..."

Alte postări similare au fost, de asemenea, distribuite.

Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Managementul Dezastrelor Naţionale, a subliniat pe Twitter că bebeluşul a fost, de fapt, salvat de pe un vas, care a naufragiat în largul insulei indoneziene Selayar, la 3 iulie 2018.

Poza nu este cea a unui copil salvat după prăbuşirea avionului Lion Air, ci dintr-un naufragiu care a avut loc în iulie în Indonezia. Această poză, însoţită de un text incorect, este o ilustrare a dezinformării care proliferează pe reţelele de socializare în urma unor catastrofe naturale sau accidente.

Sutopo Purwo Nugroho a postat şi alte tweet-uri după prăbuşirea avionului pentru a atrage atenţia asupra altor tentative de dezinformare, printre care şi un presupus video al unor pasageri care urlă înainte de accident sau o presupusă poză în care apare carcasa avionului prăbuşit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel