Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medic italian, scrisoare care revoltă populația: "Nimeni nu vorbește despre EI"
WhatsApp
Un doctor din Italia a trimis o scrisoare deschisă autorităților, în care își exprimă revolta cu privire la faptul că fotbaliștii, actorii sau politicienii sunt testați pentru COVID-19 înaintea medicilor. "Este o discriminare", spune medicul Nicola Mumoli în mesajul său, care spune că nimeni nu vorbește despre cele peste 2000 de cadre medicale infectate. 

"Un medic care tratează pacienți cu Covid-19 s-a îmbolnăvit, dar după multe apeluri la numere naționale, i s-a refuzat testul. Cu toate acestea, presa raportează rezultatele testelor făcute fotbaliștilor, actorilor și politicienilor". În scrisoarea sa publicată de Corriere della Sera, Nicola Mumoli, șeful departamentului de medicină internă al spitalului Magenta vorbește despre "discriminare".

"Stimată redacție,

Administrez unitatea operațională de medicină la spitalul Magenta de mai bine de doi ani, unde peste 130 de pacienți cu Covid 19 au avut nevoie de efortul imens și constant al colegilor mei de săptămâni întregi. Angajamentul fiecăruia dintre ei ia forma unor zile lucrătoare fără odihnă și repaos (...) În prezent, există 2.629 de lucrători medicali infectați - 8,3% din totalul victimelor - și 14 decedați. Toată lumea și-a ascuns identitatea sub o mască, nimeni nu a căutat popularitate, nimeni nu a vorbit despre ei.

Un colaborator al meu, angajat în această luptă și care ia contact zilnic cu pacienții cu Covid 19, acum câteva zile s-a îmbolnăvit, prezentând simptome și semne tipice patologiei virale. Numerele naționale de urgență au fost contactate de mai multe ori, testul însă a fost refuzat. În schimb, astăzi, paginile ziarelor raportează rezultate ale fotbaliștilor, actorilor și politicienilor, care exact ca și colegul meu au avut "contact cu persoane pozitive și simptome de viroză", dar cărora, spre deosebire de medic, li s-a efectuat testul. (...) Concluzia oricui este inevitabilă: solidaritatea cu personalul sanitar, pancarte pretutindeni, sloganuri de bunăvoință prezentate de toți, dar, de fapt, doar discriminare și ipocrizie. Dacă trebuie să alegeți între un fotbalist și un medic, nu există nicio îndoială și ne simțim condamnați să dispară sub acea mască pe care o purtăm zilnic cu multă mândrie, exercitând o slujbă pe care niciodată nu o considerăm un privilegiu.

În numele tuturor colaboratorilor mei,

Nicola Mumoli,

Director al unității de medicină internă a Spitalului Magenta".

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 6.077 de morţi în Italia, cu 601 decese în plus faţă de duminică dar în scădere faţă de intervalul precedent, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 63.927, au anunţat luni seară autorităţile italiene.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 3.780 de noi cazuri confirmate (în scădere faţă de 3.957 anunţate duminică) şi 601 morţi (în scădere faţă de 651 de decese raportate în intervalul anterior de 24 de ore), a comunicat Serviciul italian de Protecţie Civilă.

Până acum s-au vindecat 7.432 de persoane, astfel că în prezent există 50.418 de persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri se înregistrează în regiunea Lombardia, 28.761, şi 3.776 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 8.535 de cazuri şi 892 de decese, iar în Veneto sunt 5.505 cazuri şi 192 de decese.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel