Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie pregătește celebrarea părăsirii UE în centrul Londrei. Petrecere de amploare
WhatsApp
Partidul Brexit al euroscepticului veteran Nigel Farage plănuieşte să celebreze părăsirea Uniunii Europene cu artificii, spectacole şi alte evenimente în centrul Londrei pe 31 ianuarie, ziua oficială a Brexit-ului, relatează sâmbătă The Telegraph, preluat de dpa.

Farage vrea să cheltuiască în jur de 100.000 de lire sterline (130.000 de dolari) pe o petrecere de celebrare a Brexit-ului la care să participe până la 10.000 de oameni în Piaţa Parlamentului din Londra pentru a marca momentul în care Marea Britanie părăseşte blocul comunitar după 47 de ani.

Farage şi preşedintele Partidului Brexit Richard Tice au cerut autorizaţie pentru evenimentul "care ar putea culmina cu un spectacol de artificii similar cu cel din noaptea de Revelion", relatează ziarul.

În mesajul de anul nou către susţinătorii partidului, Farage şi Tice au spus că "sunt multe de sărbătorit: vom părăsi UE pe 31 ianuarie!".

"The Remoaners (joc de cuvinte pentru a-i desemna într-un mod ironic pe cei din tabăra "pro-remain") sunt zdrobiţi şi majoritatea celor care au blocat Brexitul în parlament au plecat acum", au mai transmis cei doi.

Mai mulţi politicieni pro-Brexit au declarat că vor să marcheze termenul limită pentru începerea procesului de părăsire a UE la ora 23.00 GMT, pe 31 ianuarie.

Premierul conservator Boris Johnson a convenit asupra datei cu Bruxellesul după ce a acceptat o altă amânare a ieşirii din UE, întrucât nu a putut obţine aprobarea de către parlament a unui nou acord de ieşire negociat cu UE şi a convocat alegeri anticipate pe care apoi le-a câştigat detaşat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel