"Aşa cum s-a anunţat luni, Marea Britanie a identificat o nouă variantă a COVID-19", a spus Whitty într-un comunicat.
El a afirmat că deşi nu există dovezi actuale că noua variantă a coronavirusului provoacă o rată mai mare a mortalităţii sau că ar afecta eficienţa vaccinurilor, autorităţile britanice lucrează în regim de urgenţă pentru a confirma aceste lucruri.
Citeşte şi: Marea Britanie intră în lockdown din această noapte. Premierul Johnson: "Cu inima grea vă spun că nu putem avea Crăciunul așa cum a fost planificat"
"Am alertat Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi continuăm să analizăm datele disponibile pentru a ne îmbunătăţi modul de înţelegere", a mai spus oficialul britanic în comunicat.
Guvernul britanic a declarat luni că o creştere a numărului de infecţii în Londra şi sud-estul Angliei ar putea fi legată de o variantă nouă, mai transmisibilă a virusului.
Marea Britanie a raportat vineri 28.507 de noi cazuri de COVID-19 şi 489 de decese, cu rata de reproducere "R" estimată între 1,1 şi 1,2, ceea ce înseamnă că numărul cazurilor creşte rapid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News