Tranziţia către programele de telemuncă şi lipsa turiştilor au afectat din plin zone precum Mayfair şi Knightsbridge. În consecinţă, proprietarii au redus în mod constant chiriile, iar numărul de locuinţe luxoase date în chirie a crescut cu 75% faţă de anul trecut.
Totodată, restricţiile de circulaţie şi posibilitatea ca perioada de carantină să fie extinsă până în vară vor afecta tot mai mult veniturile proprietarilor, de vreme ce gazdele nu au reuşit să închirieze locuinţele turiştilor şi studenţilor de peste hotare, surse sigure de cash de-a lungul unui an normal.
Nivelul mediu al chiriilor caselor de lux din Londra a suferit cel mai grav declin de la ultima criză financiară încoace, scăzând doar în decembrie cu peste 14% prin comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2019.
Însă pentru potenţialii chiriaşi, este un moment prielnic pentru a negocia, în condiţiile în care „proprietarii încearcă să limiteze cât mai mult golurile lăsate de pandemie, însă realitatea este că nu au mai există atât de mulţi chiriaşi ca înainte, iar cei care au rămas tind să fie mai pretenţioşi”, spune Marcus Dixon, şeful diviziei de cercetare din cadrul LonRes, un furnizor de date pentru piaţa imobiliară din Regatul Unit.
În capitala britanică, preţul mediu al unei locuinţe a depăşit pragul 500.000 de lire pentru prima dată în istorie, conform unui raport al Biroului Naţional de Statistică, mai arată ZF, citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News